Fundația Romanian Business Leaders (RBL) i-a transmis noului președinte ales al României o scrisoare de felicitare, exprimând totodată încrederea mediului de afaceri că mandatul său va marca un moment de reconstrucție a încrederii între stat, cetățeni și antreprenoriat.
„Victoria obținută nu este doar un rezultat politic, ci un semnal clar că românii vor o reașezare a priorităților naționale”, se arată în mesajul transmis de RBL.
Liderii din business reiterează că echilibrarea bugetului, atragerea investițiilor străine și absorbția fondurilor europene sunt esențiale pentru o dezvoltare sustenabilă.
În scrisoare, reprezentanții RBL salută viziunea economică exprimată recent de președintele ales în cadrul Romanian Business Leaders Summit și adaugă, din perspectiva mediului privat, priorități precum echitatea fiscală, reducerea cheltuielilor bugetare și independența justiției adaptate noilor realități economice.
"România traversează o perioadă complexă, cu provocări majore atât intern, cât și extern", atenționează RBL, subliniind că mandatul prezidențial aduce o responsabilitate esențială: garantarea echilibrului și recâștigarea încrederii între stat și societate.
"Credem că educația are un rol esențial în coeziunea socială și întrucât este unul dintre pilonii esențiali ai comunității noastre, vă asigurăm că ne vom implica activ în anii care vin în formarea unei generații capabile să gândească liber, să creeze, să conducă și să contribuie responsabil la viitorul României", adaugă scrisoarea RBL.
Antreprenorii propun înființarea rapidă a unui Consiliu Consultativ al Mediului de Afaceri pe lângă președintele României, pentru a identifica soluții eficiente la problemele economice actuale.
"România are potențialul de a deveni o poveste de succes în Europa, cu o condiție: să lucrăm împreună. Iar puterea lui împreună este cu atât mai mare cu cât împărtășim și noi, comunitatea de antreprenori ai Romanian Business Leaders, și dumneavoastră, președintele ales al României, aceeași misiune declarată, aceea de a construi România în care copiii noștri, ai tuturor, indiferent de ideologii sau preferințe de vot, să-și dorească să trăiască".