Primăria Brașov anunță începerea demolării podului de pe Drumul CET-ului, preluat anul acesta de la CNAIR, după ce expertizele tehnice au confirmat că structura nu mai oferă siguranța minimă necesară pentru circulație.
Potrivit municipalității, demolarea va începe miercuri, 21 mai, în regim de urgență, conform deciziei Comitetului Local pentru Situații de Urgență din martie. Pe toată perioada lucrărilor, traficul va fi deviat pe strada Timiș Triaj, anunță Primăria Municipiului Brașov.
Expertiza tehnică a clasificat podul în categoria V - stare critică, ceea ce justifică intervenția imediată.

Degradări grave ale structurii
Constatările experților arată că podul prezintă grave deficiențe structurale: instabilitate a suprastructurii, grinzi fisurate, infiltrații, coroziuni vizibile și lipsa hidroizolației.
Una dintre fâșiile de beton s-a prăbușit în albie, iar altele sunt grav deteriorate. Inclusiv trotuarele și parapetele sunt afectate, existând porțiuni unde acestea lipsesc complet.

Primăria anunță că în locul podului vechi va fi construit unul nou. Firma S.C. Zohir 84 Cons Construct S.R.L. a fost contractată pentru a realiza demolarea și pentru a întocmi documentația tehnică în termen de trei luni.
Valoarea contractului este de 4.880.000 lei, fără TVA. Autorizația de construire a fost emisă în regim de urgență.

Pentru a diminua impactul în trafic, Consiliul Local pentru Situații de Urgență Brașov a alocat fonduri pentru reabilitarea altui pod, situat la kilometrul 6+300, în zona fostei vămi Brașov, care va prelua o parte din fluxul rutier.