Simion știe deja ce vor spune exit-poll-urile și iar acuză fraude: "Avem morți care s-au trezit pe listele de vot”

Simion știe deja ce vor spune exit-poll-urile și iar acuză fraude: "Avem morți care s-au trezit pe listele de vot”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a anunțat că partidul său va realiza o numărătoare paralelă a voturilor. Primele rezultate ar urma să fie disponibile în jurul orei 21:40, duminică seara.

Potrivit acestuia, mai multe firme de sondare a opiniei publice ar fi fost instruite să prezinte la ora 21:00 un scor strâns între candidați, de tipul 50-50, ceea ce, în opinia lui Simion, nu ar corespunde realității din secțiile de votare.

„AUR va avea o numărătoare paralelă, iar în jurul orei 21.40 vom avea primele rezultate. Din câte înțelegem, mai multe institute au primit sarcina de a prezenta un scor egal, dar acesta nu reflectă realitatea din teren până în acest moment”, a declarat Simion, duminică după-amiază.

El a readus în discuție acuzațiile despre prezența persoanelor decedate pe lista de votare.

”Avem sondaje care ne indică o victorie clară. De mâine ne vom concentra pe rezolvarea problemelor. Ne concentrăm pe evitarea fraudelor. Avem 1,5 milioane de morți pe listele de vot. Am fost acuzați de dezinformare, dar MAI nu a răspuns de ce avem morți care s-au trezit pe listele de vot”, a mai spus Simion.

Liderul AUR nu a prezentat însă nicio dovadă în acest sens. În replică, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) precizează că nu a fost primită nicio comunicare oficială de la vreo formațiune politică referitoare la existența unor situații punctuale privind persoane decedate care ar figura pe listele întocmite pentru scrutinul din data de 18 mai 2025.

Mulțumiri către instituțiile statului

Simion a ținut să aprecieze activitatea unor instituții ale statului, despre care spune că și-au făcut datoria corect și au ales să nu se implice politic. El a subliniat importanța unei tranziții democratice și a afirmat că România are nevoie de pace și unitate.

„Este timpul să mulțumim acelor instituții care au lucrat profesionist și care au cerut explicit să nu fie implicate politic. Ne-au asigurat că vor supraveghea tranziția democratică a puterii. Națiunea română trebuie să se vindece și are nevoie de pace”, a adăugat liderul AUR.

Simion: Turismul electoral din Republica Moldova s-a încheiat

Candidatul AUR a declarat că tentativele de fraudă semnalate în Republica Moldova, în special în legătură cu turismul electoral, au fost în mare parte oprite.

El a transmis un mesaj de susținere pentru cetățenii moldoveni, pe care îi consideră parte a națiunii române.

„Mă bucur că turismul electoral din Republica Moldova, pe care l-am denunțat, s-a încheiat în mare parte. Îi asigur pe frații noștri de peste Prut că fac parte din națiunea română și nimeni nu trebuie să pună presiuni asupra lor în legătură cu votul. Basarabia este, a fost și va rămâne România”, a afirmat George Simion, respingând orice tentativă de divizare a poporului român.

Controverse la urne

La secția 256 din localitatea Mogoșoaia, județul Ilfov, chiar în dimineața alegerilor, s-a iscat un moment tensionat după ce liderul AUR, George Simion, și Călin Georgescu nu au fost lăsați să ofere declarații în interiorul secției de votare.

Aceștia au fost rugați de reprezentanții MAI să își exprime punctele de vedere în afara clădirii. Situația l-a iritat teribil pe candidatul AUR, care a făcut ulterior acuzații de "dublu standard", făcând referire la faptul că premierul interimar Cătălin Predoiu a fost lăsat să fac declarații presei chiar lângă urne, în interiorul secției de vot.

IPJ Ilfov a explicat că măsura a fost luată la cererea președintei secției, care stabilise anterior că declarațiile presei se fac doar în exterior. Regulamentul fusese afișat vizibil la intrare. Simion a criticat intervenția, spunând că „nu e foarte frumos ce ați făcut”, dar a respectat decizia.

Am votat cu România

Publicată de George Simion pe Sâmbătă, 17 mai 2025

Simion își așteaptă soarta la Parlament, nu la sediul AUR

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, își așteaptă duminică seară rezultatul din turul al doilea în biroul său de la Parlament, conform unor surse citate de HotNews.

În paralel, liderul AUR organizează un eveniment restrâns la intrarea oficială în Palatul Parlamentului, dinspre Piața Constituției, unde a fost invitată exclusiv presa internațională.

Spre deosebire de alte formațiuni politice, AUR a transmis sâmbătă că nu va desfășura nicio activitate la sediul partidului în ziua votului și a îndemnat simpatizanții să evite ieșirile în stradă, invocând riscul unor manifestații tensionate.

De altfel, mitingul „Ori la bal, ori la spital”, anunțat inițial pentru seara de duminică în centrul Capitalei, a fost anulat cu două zile înainte de organizatori.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇