Zelenski vrea să meargă la Vatican să se vadă cu noul papă: "Probabil duminică"

Zelenski vrea să meargă la Vatican să se vadă cu noul papă: "Probabil duminică"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți că se va întâlni „probabil duminică” cu noul papă Leon al XIV-lea, precizând că acest lucru va depinde de evoluțiile pe plan diplomatic cu Rusia, notează AFP.

„Probabil duminică, dacă lucrurile merg bine. Dar încă nu știm cum se va termina această săptămână”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat mai multor media, printre care jurnalul francez Libération, cu două zile înainte de primele discuții ruso-ucrainene așteptate în Turcia.

Noul papă Leon al XIV-lea urmează să celebreze liturghia inaugurală duminică în Piața Sfântul Petru, la Vatican, la care sunt așteptați numeroși lideri străini.

Înainte de aceasta, Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus, Vladimir Putin, să se întâlnească "personal" în Turcia joi, pentru primele discuții de pace între ucraineni și ruși de la sfârșitul primelor negocieri bilaterale din primăvara anului 2022, la câteva săptămâni după lansarea invaziei ruse.

Până în prezent, Kremlinul nu a răspuns ofertei președintelui ucrainean, evitând să precizeze componența delegației ruse care va merge în Turcia.

De rezultatul acestor discuții ruso-ucrainene va depinde, se pare, agenda lui Zelenski care urmează să se întâlnească cu președintele turc Erdogan la Ankara miercuri sau joi, indiferent de situație.

"Am ajuns într-un punct în care nu știm ce se va întâmpla mâine", a subliniat el în interviul acordat mai multor media marți.

Luni, el a discutat telefonic cu noul papă Leon al XIV-lea pentru prima dată de la alegerea sa și l-a invitat în Ucraina, țară devastată de atacul rus pe scară largă.

Cu o zi înainte, Suveranul Pontif a făcut apel la 'marile puteri ale lumii' să oprească războiul și a pledat pentru o pace "dreaptă" și "durabilă" în Ucraina.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇