Retailerul francez Auchan va închide 25 de supermarketuri din Spania, ca parte a unui plan de restructurare ce va afecta peste 700 de angajați.
Decizia, considerată ”dificilă, dar necesară” de către companie, vine în contextul unei ”transformări profunde” a obiceiurilor de consum, transmite AFP.
Într-un comunicat de presă, Auchan – care operează în Spania sub brandul Alcampo – a explicat că această măsură este menită să răspundă noilor tendinţe de consum, potrivit cărora clienţii preferă magazine mai mici şi mai comode.
Prin urmare, compania va reorganiza activitatea din Spania, iar închiderea celor 25 de supermarketuri ”aflate în dificultate” va afecta 710 angajaţi, dintr-un total de 23.300.
Magazinele vizate fac parte dintr-un lot de 224 de unităţi achiziţionate în 2023, unele dintre acestea nefiind compatibile cu modelul de afaceri al Auchan sau fiind situate în locaţii mai puţin avantajoase.
Citește articolul integral pe ȘtirileProTV.