A fost dezbatere lungă şi pe alocuri animată joi seara între Nicuşor Dan şi George Simion, cei doi candidaţi care se luptă pentru a fi următorul preşedinte al României.
Una dintre temele abordate - casele promise de Simion la 35.000 de euro, despre care ulterior a spus că au fost doar o stratagemă de campanie, o promovare de marketing.
- Simion recunoaște: Casele de 35.000 de euro au fost doar o formă de marketing, de promovare: "Altfel, nu mai eram la 42%"
- AUR promite ”Case la 1 leu”, după ce Simion a recunoscut că cele de 35.000 de euro au fost doar o păcăleală de campanie
Întrebat de Nicușor Dan dacă a fost sau nu a fost un plan de marketing chestiunea cu casele la 35.000 de euro, Simion a răspuns: „La fel cum și mersul dvs la coafor sau unde ați fost pentru a vă tunde a fost un plan de marketing, sigur că încercăm să transmitem această idee, faptul că a fost un plan de marketing... nu înseamnă cum ați dezinformat dvs și susținătorii dvs că acest program nu trebuie implementat. Acest program, din punct de vedere al dezvoltării urbanistice, este vital pentru viitorul României”.
Replica lui Nicuşor Dan a venit imediat, primarul Capitalei ironizându-l: "Diferenţa este că atunci când eu mă duc la coafor nu stau zeci de mii de oameni la coadă şi nu dau speranţe false."