Pe scena politică s-a produs o furtună care anunță un tsunami de schimbări atât în PSD, cât și la PNL, dar ce trebuie reținut e că de astăzi începe o nouă competiție politică în care fiecare dintre cei doi finaliști are șansa lui.
George Simion a obținut peste 40% din voturile exprimate, în timp ce Nicușor Dan, jumătate. La prima vedere, e un handicap greu de refăcut, dar întotdeauna, în turul doi al alegerilor, dinamica electorală e diferită față de primul.
În opinia mea, în următoarele două săptămâni va conta mult ca oamenii să conștientizeze pericolul reprezentat de un lider extremist în fruntea țării, o situație care-i va afecta într-un mod catastrofal pe toți, indiferent de opțiunea politică.
După ce am fost la vot, în dimineața zilei de duminică, m-am îndreptat spre parc să fac o scurtă alergare. Acolo, m-am întâlnit cu vecini din cartier, dar și persoane necunoscute, cu care am vorbit pentru a afla care e starea de spirit. Nu a fost un sondaj de opinie, ci doar o plimbare întreruptă de conversații despre vot și situația politică.
Am fost surprins că persoanele cu care am vorbit nu și-au ascuns opțiunea politică, spunând că votează împotriva extremismului, pentru că le e frică de ce ar urma să se întâmple dacă George Simion ajunge președinte.
Nu aș fi dat atenție temerilor exprimate, dacă sentimentul de îngrijorare și de teamă nu l-aș fi sesizat și pe rețelele sociale, dar și în discuții cu cei din familie și prietenii.

Într-adevăr, în societate există o mare îngrijorare în legătură cu posibilitatea ca Simion să ajungă președinte, iar parcursul european al României să intre într-o zonă de turbulențe.
În opinia mea, în următoarele două săptămâni va fi vorba despre frică. În ce măsură liderii politici sunt conștienți de pericolul pe care-l reprezintă extremismul vom vedea în zilele următoare.
De asemenea, votul pentru Nicușor Dan a însemnat și unul împotriva actualului guvern. Protestul față de actuala elită politică regăsindu-se și la votanții lui George Simion.
Pentru ca liderul AUR să nu ajungă președintele României e nevoie de un mesaj puternic pro-occidental și de o alianță a forțelor democratice.
Mai mult, oamenii trebuie să înțeleagă faptul că venirea unui politician extremist la Palatul Cotroceni va însemna o catastrofă economică pentru țara noastră.
Lumea a văzut ce înseamnă impactul lui Donald Trump asupra SUA, inflație și posibilitatea unei recesiuni, iar România nu se poate compara cu America din perspectivă economică.
Dacă Nicușor Dan a reușit să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale fără ajutorul unui partid, atunci și Simion poate fi învins în marea finală prezidențială din 14 mai.