Românii au votat duminică pentru următorul președinte al României. Și au făcut-o într-un număr mai mare decât anul trecut, în primul tur al scrutinului anulat de CCR.
Aproape 18 milioane de români au fost trecuți pe listele de vot, iar puțin peste jumătate din aceștia (53,21%) s-au prezentat la urne. Prezența totală a depășit-o ușor pe cea de la primul tur al alegerilor din 2024, când până la ora 21:00 au votat 52,40% din alegători.
Din cei peste 9,5 milioane de alegători care și-au exprimat opțiunea până la ora 21:00, peste 8,5 milioane au votat în țară (47,80%), iar aproape un milion de români au votat în străinătate.
În țară au votat cu aproape două milioane mai mulți alegători în mediul urban decât în cel rural.
Județele fruntașe la vot au fost Ilfov, Giugiu, Cluj, Argeș și Olt. La polul opus s-au situat județele Bacău, Maramureș, Covasna, Botoșani și Satu Mare.
Spotmedia.ro v-a prezentat LIVE cele mai importante informaţii despre cum a decurs votul la alegerile prezidențiale
21:55 - În mediul urban au votat 5.767.376 de alegători, iar în mediul rural 3.804.364 alegători. Județele cu prezenţă mai ridicată la vot: Ilfov - 68,12%, Giurgiu - 59,39%, Cluj - 55,98%, Argeș - 54,71%, Olt - 53,17%. Județele cu participare redusă la vot: Bacău - 41,59%, Maramureș - 40,72%, Covasna - 38,56%, Botoșani - 37,91%, Satu Mare - 36,38%.
21:50 - Prezenţa la vot pe grupe de vârstă a fost: 7,72% - alegători cu vârsta între 18–24 de ani; 12,00% - alegători cu vârsta între 25–34 de ani; 17,44% - alegători cu vârsta între 35–44 de ani; 38,93% - alegători cu vârsta între 45-64 de ani; 23,91% - alegători cu vârsta peste 65 de ani.
21:10 - Până la ora-limită au votat 9.571.740 de alegători, prezența totală la urne fiind de 53,21%. În 2024, la primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența a fost la ora 21:00 de 52,40%. Din numărul total de peste nouă milioane de români care au mers la vot, 8.598.611 au votat în țară (47,80%), iar 973.129 - în străinătate. Cu urna mobilă și-au exprimat opțiunea de vot 86.034 alegători.
21:00 - Votarea s-a încheiat. Secțiile de votare organizate în zone al căror fus orar este avansat față de cel al României (unde s-a ajuns la ora locală 21:00 înainte ca România să ajungă la respectiva oră) s-au închis la ora locală 21:00. Secțiile din zonele situate pe același fus orar cu cel al României (s-a ajuns la ora locală 21:00 în același moment) s-au închis la ora locală 21:00, iar secțiile din zone al căror fus orar este în urmă față de cel al României (unde se ajunge la ora locală 21:00 după momentul în care România a ajuns la respectiva oră) se închid la ora locală a României 21:00.
20:30 - Până la această oră au votat 9.408.314 de alegători, ceea ce înseamnă o prezență la urne de 52,35%.
20:00 - Prezența la vot a depășit 50%. Până la această oră au votat 9.097.374 de alegători, prezența totală la urne fiind acum de 50,63%.
19:10 - Până la această oră au votat 8.580.039, ceea ce înseamnă o prezență la urne de 47,76 %.
18:10 - Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale, la secţiile de vot din ţară, este 38,72 % la ora 18.00. Prezenţa la vot luând în calcul şi votul din străinătate este 43,44%. În noiembrie 2024, la aceeaşi oră, prezenţa la vot în ţară a fost 45,85%.
17:40 - Ilfov a devenit primul județ care depășește nivelul de 50% la prezența la vot. La ora 17.30, prezența a fost de 50,43%, potrivit cifrelor AEP. Pe locurile doi și trei sunt Argeș cu 43,12% și Giurgiu cu 42,84%. Cea mai slabă prezență se înregistrează în județele Vaslui (26,07%), Satu Mare (28,23%) și Covasna (29,58%).
16.50 - Numărul românilor care și-au exprimat opțiunea de vot a sărit de 7 milioane. Deja, 39% dintre alegători votaseră înainte de ora 17.00, adică cu patru ore înainte de închiderea secțiilor de votare.
16.00 - Au votat 6.493.554 de români, ceea ce înseamnă 36,16%din totalul celor înscriși pe listele electorale. Peste hotare, 750.252 de români au ales candidatul pe care și-l doresc în fruntea țării.
15.05 - 5.891.732 de români au votat deja, mai exact 33% dintre cei înscriși pe listele electorale. În diaspora, aproape 700.000 de români și-au exprimat opțiunea de vot.
14:30 - Deja au votat peste 30% dintre românii înscrişi în listele electorale (ţară plus diaspora). Vorbim despre aproape 5,5 milioane de alegători. În străinătate au fost înregistrate peste 650.000 de voturi, iar în țară peste 4,8 milioane. Judeţele fruntaşe sunt Ilfov (36,8%) şi Argeş (32,4%).
13.55 - 28,33% dintre români s-au prezentat la urne până la această oră. Este vorba mai exact de 5.095.410 de alegători.
13.20 - Cei mai puțini români s-au prezentat la urne în județele Vaslui, Satu Mare și Covasna. Acolo, procentele privind prezența la vot erau între 16 și 18%.
O prezență scăzută la vot este și în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud și Harghita.
La polul opus sunt Ilfov (30,6%), Argeș, Giurgiu, Constanța (unde pe litoral s-au format şi cozi) și Prahova (unde pe DN1 se circulă în coloană).
13.15 - 4.584.769 de români și-au exprimat opțiunea de vot, astfel că s-a ajuns la o prezență la urne de 25,56%. Numărul votanților din diaspora a ajuns la 582.085.
12:40 - Peste 4,1 milioane de români au votat deja. Am ajuns la o prezenţă totală de 22,86%.
12.00 - În ţară au votat în total, până la ora 12.00, 3.012.569 de persoane, prezenţa fiind 16,75%. În Bucureşti, prezenţa este 16,78%. Prezenţa la vot luând în calcul şi votul din străinătate (unde avem peste 500.000 de alegători) este 19,54%. În noiembrie 2024, la aceeaşi oră, prezenţa la vot în ţară a fost 16,47%.
11.25 - Numărul românilor din România care și-au exprimat opțiunea electorală a trecut de 3 milioane, mai exact 16,69% din numărul celor înscriși pe liste, potrivit roaep.ro.
11.20 - 473.924 de români din diaspora au trecut deja pe la secțiile de votare deschise peste hotare.
11.00 - Peste 2,5 milioane de români au votat până la ora 11.00, ceea ce înseamnă o prezență de 14,5% din totalul alegătorilor aflați pe listele de votare. Potrivit site-ului Autorității Electorale Permanente, au votat pe liste suplimentare 736.747 de români, iar 8.188 au solicitat urna mobilă.
10.00 - În ţară au votat în total, până la ora 10.00, 1.399.571 de persoane, prezenţa fiind 7,78%. În Bucureşti, prezenţa este 7,37%. Prezenţa la vot luând în calcul şi votul din străinătate este 10,14%.
9.23 - Prezenţa la vot la ora 9.00, la secţiile de vot din ţară, este de 4,19%. Luând în calcul şi votul din străinătate, creşte la 6,47%. În noiembrie 2024, la aceeaşi oră, prezenţa era 4,26%.
8:53 - Peste un milion de români au votat deja la alegerile prezidențiale.
8:07 - Prezenţa la vot la ora 8, la secţiile de vot din ţară este de 1,77%. Prezenţa la vot luând în calcul şi votul din străinătate este 4,01 %. În noiembrie 2024, la aceeaşi oră, prezenţa era 2,52%.
7:35 - Până la ora 7:30, peste 170.000 de persoane au votat în țară. Județele în care s-a înregistrat cea mai mare prezență la vot până acum sunt Ilfov, Olt şi Călărași.
7:11 - Peste 70.000 de oameni au votat în primele 10 minute după ce s-au deschis urnele de vot din ţară.
Câte secții au fost deschise
Pentru ziua de duminică, 4 mai 2025, când a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale, au fost organizate 18.979 de secții de votare în România. În afara țării, românii au avut la dispoziție 965 de secții de votare, distribuite în peste 90 de state.
În România, secțiile de votare au fost deschise duminică între orele 07:00 și 21:00, cu posibilitate de prelungire a programului până la ora 23:59 pentru alegătorii care, la ora 21:00, se aflau fie în sediul secției, fie la coadă pentru a vota.
Pentru românii din diaspora, votarea a început pe 2 mai și s-a încheiat pe 4 mai. În zilele de vineri și sâmbătă, urnele s-au deschis la ora locală 07:00 și s-au închis la ora locală 21:00, cu posibilitatea prelungirii până la 23:59, în aceleași condiții ca în țară. Duminică, votul în străinătate s-a încheiat cel târziu la ora 21:00, ora României.
Câți români au drept de vot
- AEP a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente a fost de 17.988.031 de cetățeni.
- Numărul total de cetățeni români cu domiciliul în străinătate care au figurat cu drept de vot la acest scrutin a fost 1.016.350 de persoane.
- 20.314 cetățeni au dreptul de vot interzis.