Gigantul auto chinez BYD a depășit deja Tesla la vânzările de vehicule electrice, iar acum își îndreaptă atenția spre segmentul mașinilor sport de lux.
BYD a prezentat miercuri modelul Denza Z, un vehicul spectaculos, într-o nuanță de albastru intens, care indică ambițiile companiei de a concura cu branduri occidentale de top precum Porsche și Mercedes-Benz, scrie CNN.
Lansarea a avut loc în cadrul deschiderii Auto Shanghai, cel mai mare salon auto din China, care a atras zeci de producători auto interni și internaționali. Evenimentul, care se întinde pe parcursul a zece zile, scoate în evidență avansul tehnologic al sectorului chinez de vehicule electrice.
Tehnologie de ultimă generație și lux
Modelul Denza Z a fost foarte așteptat, după ce imagini ale prototipului au fost scurse online la începutul anului, iar un oficial al companiei a confirmat că mașina va fi „dotată la maximum cu tehnologie și lux”.
Inițial un joint-venture cu Mercedes, Denza este de acum deținut în totalitate de BYD, iar brandul a fost lansat în Europa la începutul lunii aprilie.
În timp ce marca principală BYD este cunoscută pentru vehicule electrice și hibride accesibile, linia Denza arată ambiția companiei de a-și extinde portofoliul și de a viza noi segmente de piață, spun analiștii.
„BYD știe doar să atace. Lansările frecvente și consistente de modele și funcții îi țin pe rivali în defensivă, iar structura lor de costuri – cea mai redusă din clasă – le permite să stabilească prețuri mult mai agresive”, a declarat Tu Le, fondatorul firmei de consultanță Sino Auto Insights, pentru CNN.
Lansarea Denza vine într-un moment vulnerabil pentru Porsche, care nu a reușit să oprească declinul vânzărilor în China. În raportul anual pe 2024, producătorul german a raportat o scădere de 28% față de 2023, din cauza „condițiilor economice dificile”.
Prețul Denza Z nu a fost comunicat deocamdată
CNN a contactat BYD pentru informații privind prețul modelului Denza Z, însă compania nu a făcut publice datele în acest sens.
Luna trecută, SUV-ul N9 din gama de lux Denza a fost pus în vânzare la un preț de pornire de 389.800 yuani (53.453 dolari). Spre comparație, SUV-ul Song Plus de la BYD, un model mai simplu, pornește de la aproximativ 18.500 dolari.
BYD mai comercializează modele de lux și sub marca Yangwang, în segmentul premium de 1 milion de yuani (137.000 dolari), care a depășit recent pragul simbolic de 10.000 de unități vândute. Cel mai recent model, SUV-ul U8L, a fost lansat miercuri la Auto Shanghai.
BYD continuă ascensiunea
Noile lansări vin într-un an deja excepțional pentru compania din Shenzhen. Cel mai mare producător auto din China, BYD, și-a propus să își dubleze vânzările în afara Chinei până la peste 800.000 de unități în 2025.
Compania intenționează să-și mențină avantajul competitiv prin asamblarea vehiculelor în piețele locale, a declarat președintele său într-un apel cu investitorii luna trecută, potrivit Reuters.
Uniunea Europeană a impus anul trecut tarife mari asupra importurilor de vehicule electrice din China, invocând subvenții incorecte. O taxă vamală de 100% impusă de fosta administrație Biden a blocat efectiv accesul firmelor chineze pe piața SUA – chiar înainte ca tensiunile comerciale să escaladeze.
Anul 2025 a adus deja numeroase succese companiei, care anul trecut a reprezentat aproximativ o treime din vânzările de vehicule electrificate din China.
BYD a raportat o creștere de 60% a vânzărilor în primul trimestru al acestui an, cu peste un milion de vehicule noi vândute – incluzând modele electrice, hibride și comerciale, potrivit unui calcul CNN bazat pe cele mai recente raportări bursiere.
Compania a avut venituri de 107 miliarde dolari în 2024, o creștere de 29% față de anul precedent, pe baza livrărilor a 4,27 milioane de mașini, incluzând hibride. În comparație, veniturile Tesla au fost de 97,7 miliarde dolari, cu 1,79 milioane de vehicule livrate. Livrările anuale ale Tesla au scăzut anul trecut cu 1,1%.
Tesla deține o cotă de piață de 6,1% în China, potrivit Asociației Chineze a Producătorilor de Automobile. BYD produce atât vehicule electrice cu baterii, cât și hibride, în timp ce Tesla produce exclusiv modele complet electrice.
Cu 1,76 milioane de vehicule electrice livrate, BYD a fost foarte aproape de Tesla.
Tesla a raportat, marți, o scădere a veniturilor trimestriale mai mare decât se aștepta, din cauza tensiunilor comerciale alimentate de Trump și a reacției negative a consumatorilor față de rolul CEO-ului Elon Musk în administrație. Vânzările totale au scăzut cu 9%, iar afacerea principală – vânzarea de mașini – a scăzut cu 20%. Profitul net a scăzut cu 71% față de anul trecut.