Imagini incredibile obținute din spațiu de un astrofotograf pasionat

Imagini incredibile obținute din spațiu de un astrofotograf pasionat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel mai în vârstă astronaut american în serviciu, Dan Pettit, a revenit pe Pământ la împlinirea vârstei de 70 de ani. Împreună cu doi colegi ruşi, el a ajuns pe Terra duminică. Pettit a petrecut 220 de zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Capsula spaţială Soyuz MS-26, care i-a transportat pe Dan Pettit şi pe cosmonauţii ruşi, Alexey Ovchinin şi Ivan Vagner, a efectuat o aterizare cu paraşută în stepa Kazahstanului, duminică, la ora locală 06:20, potrivit BBC.

Cei trei au petrecut 220 de zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), orbitând Pământul de 3.520 de ori, a comunicat agenţia spaţială americană NASA.

Pentru Pettit, care în carieră a adunat 590 de zile în spaţiu, aceasta a fost a patra sa misiune.

Astrofotograf pasionat

Don Pettit este un om de știință inventiv. El este autorul primului obiect brevetat în spațiu — numit Capillary Beverage, Space Cup sau paharul Zero-G, care face mai ușor consumul de lichide în absența gravitației. De asemenea, este un astrofotograf renumit, cunoscut pentru imaginile sale unice din cosmos.

„Unul dintre lucrurile care îmi plac la astrofotografie este compoziția și perspectiva diferită față de cea obișnuită de pe Pământ — de obicei prezint orizontul Terrei cu atmosfera în profil, așa-numita 'margine', și apoi un element astronomic sau astrofotografic în relație cu aceasta”, a declarat Pettit de pe stația spațială, în cadrul unui interviu din 3 aprilie cu astrofizicianul Neil deGrasse Tyson.

Pettit spune că fotografiile sale surprind perspectiva unică a vieții pe orbită.

„Pământul este incredibil de frumos când ai picioarele ferm pe sol, dar este și mai frumos din spațiu”, a spus el, citat de CNN. „Și e greu de spus care e mai spectaculos. Cred că, din cauză că spațiul este o oportunitate atât de rară, tindem să ne concentrăm pe frumusețea de a fi în orbită. Dacă oamenii ar trăi toată viața în spațiu, când ar coborî pe Pământ, probabil ar considera că aceea este cea mai frumoasă perspectivă pe care au văzut-o vreodată.”

Pettit realizează fotografiile din cupola stației spațiale, un loc favorit al astronauților datorită celor șapte ferestre cu vedere spre Pământ.

Iată câteva dintre cele mai memorabile imagini surprinse de el în ultimele șapte luni, publicate pe site-ul NASA.

1 calea lactee foto don petit nasa
Foto: Dan Pettit / NASA

3 februarie: Calea Lactee apare dincolo de orizontul Terrei într-o fotografie realizată cu o cameră setată pentru lumină slabă și expunere lungă, în timp ce stația orbita la 417 km deasupra Mării Coralilor, în largul coastei Queensland, Australia.

1 don petit foto don petit nasa
Foto: Dan Pettit / NASA

15 martie: Pettit instalează echipamente foto pentru a surprinde activitățile de cercetare din modulul japonez Kibo.

3 spatiu foto don petit nasa
Foto: Dan Pettit / NASA

13 ianuarie: O imagine care surprinde o mulțime de fenomene cerești — Calea Lactee, lumina zodiacală, sateliți Starlink în orbită și stele ca puncte de lumină. Banda de culoare brun-roșiatică evidențiază strălucirea atmosferică, iar atmosfera Pământului este vizibilă pe margine. Soarele este aproape să răsară, iar luminile orașelor de pe Pământ apar ca dâre luminoase.

4 spatiu foto don petit nasa
Foto: Dan Pettit / NASA

6 martie: Pettit este martor la dezintegrarea în atmosferă a capsulei Starship 8 de la SpaceX, care se prăbușește înapoi spre Pământ.

5 marea mediterana foto don petit nasa
Foto: Dan Pettit / NASA

15 octombrie: „Reflexia soarelui în Marea Mediterană (în infraroșu și convertită în alb-negru)," descrie Pettit într-o postare pe Instagram. "Când soarele se reflectă pe ocean, apar detalii invizibile în lumină normală. Diferențe de doar câțiva centimetri în înălțimea apei devin vizibile, dezvăluind curenți ascunși.”

6 spatiu foto don petit nasa
Foto: Dan Pettit / NASA

O imagine cu expunere de 30 de secunde arată o lumină verde misterioasă deasupra Oceanului Pacific.

7 spatiu foto don petit nasa
Foto: Dan Pettit / NASA

Pettit afirmă că, deși spațiul pare întunecat, astronauții pot vedea stele. „Am folosit un dispozitiv de urmărire construit de mine care permite expuneri lungi pentru a fotografia câmpuri stelare”, a scris el pe Instagram.

calea lactee spatiu foto don pettit nasa
Foto: Dan Pettit / NASA

27 ianuarie: O imagine spectaculoasă a Căii Lactee deasupra unei aurore și a strălucirii atmosferice, în timp ce soarele începe să răsară peste Oceanul Pacific.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇