Virgil van Dijk a semnat un nou contract

Virgil van Dijk a semnat un nou contract
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, și-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract pe doi ani de zile, conform DPA.

Fundașul din Țările de Jos a urmat exemplul lui Mohamed Salah prin semnarea prelungirii contractuale cu Liverpool, cu doar câteva luni înainte ca actuala sa înțelegere să expire.

”Sunt foarte bucuros, foarte mândru”, a declarat van Dijk pentru site-ul clubului.

”Sunt foarte multe emoții, desigur, care îmi trec prin cap chiar acum când vorbesc. Este un sentiment de mândrie, este un sentiment de bucurie. Este chiar incredibil. Călătoria pe care am avut-o până în prezent în cariera mea și să am posibilitatea să o extind cu încă doi ani la acest club este extraordinar și sunt foarte bucuros”, a explicat Virgil van Dijk.

''A fost vorba întotdeauna de Liverpool. (…) A fost mereu în mintea mea, acesta a fost mereu planul și a fost mereu vorba despre Liverpool. Nu a fost nicio îndoială în mintea dacă acesta este locul pentru mine și pentru familia mea'', a mai spus van Dijk.

Însă nu același lucru poate fi spus și despre Trent Alexander-Arnold, cel de-al treilea jucător al cărui contract expiră în vară, iar clubul spaniol Real Madrid pare tot mai mult încrezător în rezolvarea unei lungi căutări prin obținerea semnăturii unui jucător liber de contract.

Van Dijk împlinește 34 de ani în luna iulie, dar forma sa din acest sezon l-a pus în disputa pentru desemnarea jucătorului anului alături de Salah, după ce olandezul s-a impus ca unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume.

După ce a marcat în ultima victorie, de duminică, împotriva echipei West Ham, olandezul, care s-a alăturat în ianuarie 2018 ''cormoranilor'', a vorbit despre ceea ce înseamnă Liverpool pentru el.

''Să am succes cu echipa mea, cultura acestui club și tot ceea ce înseamnă Liverpool reprezintă parte din mine'', a explicat Virgil van Dijk.

''Iubesc clubul, ceea ce este evident. Cred că poți vedea acest lucru în modul în care vorbesc despre club, în felul în care muncesc pentru club prin ceea ce fac pe teren și înafara suprafeței de joc, iar mereu va fi la fel'', s-a destăinuit căpitanul lui Liverpool, care a fost încurajat de mutările făcute dincolo de gazon pentru a întări echipa în demersul de câștigare a titlului în Premier League, pentru care mai au nevoie de două victorii din cele șase meciuri rămase.

''Cred că echipa Liverpool trebuie să fie capabilă să se lupte la titlu în anii care urmează'', a spus olandezul, continuând: ''Cred că noi toți trebuie să avem încredere că cei din conducere fac ceea ce trebuie''.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!