Liga Campionilor: Arsenal și Inter Milano merg în semifinale

Liga Campionilor: Arsenal și Inter Milano merg în semifinale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Arsenal Londra și Inter Milano sunt ultimele două echipe calificate în semifinalele Ligii Campionilor, după ce le-au eliminat pe Real Madrid, respectiv Bayern Munchen.

Arsenal Londra se va întâlni cu PSG în semifinale, iar Inter Milano o va întâlni pe FC Barcelona.

După ce a câștigat cu 3-0 în partida tur, Arsenal Londra a făcut un nou meci bun pe terenul lui Real Madrid și a câștigat cu 2-1.

Saka a ratat o lovitură de la 11 metri acordată destul de ușor în prima repriză, dar s-a revanșat în minutul 65, când a punctat cu o scăriță. Deși Vinícius a egalat două minute mai târziu, Real Madrid nu a avut forța necesară pentru a mai marca și a fost eliminată, după ce a încasat un nou gol și în prelungiri din partea lui Martinelli.

În celălalt meci al serii, Inter Milano s-a calificat în semifinale după remiza cu Bayern München, scor 2-2. În prima manșă, Inter a câștigat cu 2-1 în deplasare.

Kane a deschis scorul în minutul 52 pentru nemți, dar Inter a revenit pe tabelă după două cornere, finalizate de Martínez și Pavard în minutele 58 și 61. Dier a egalat cu capul dintr-un unghi imposibil, dar Inter s-a ținut bine pe final.

Meciurile din semifinale vor avea loc pe 29/30 aprilie și 6/7 mai.

REAL MADRID - ARSENAL LONDRA 1-2 (0-3 în tur)

13 - Saka bate slab un penalty, iar Courtois reușește să apere!!!

28 - Arbitrul acordă penalty ușor pentru Real Madrid, dar după 5 minute și câteva reluări se răzgândește.

65 - Saka deschide scorul pentru Arsenal cu o scăriță!

67 - Vinicius egalează rapid după o mare gafă a defensivei adverse, care a pierdut mingea la marginea careului.

90+3 - Martinelli o prinde pe contraatac pe Real Madrid și marchează cu un șut plasat!

Real Madrid: Courtois - Vazquez, Asencio, Rudiger, Alaba - Valverde, Tchouameni, Bellingham - Rodrygo, Mbappe, Vinicius Junior

Rezerve: Fran Gonzalez, Mestre - Ceballos, Diaz, Endrick, Garcia, Guler, Modric, Vallejo

Antrenor: Carlo Ancelotti

Arsenal: Raya - Timber, Saliba, Kiwior, Lewis-Skelly - Odegaard, Thomas Partey, Rice - Saka, Merino, Martinelli

Rezerve: Neto, Setford - Butler-Oyedeji, Gower, Henry-Francis, Nwaneri, Rosiak, Sterling, Tierney, Trossard, White, Zinchenko

Antrenor: Mikel Arteta

INTER MILANO - BAYERN MUNCHEN 2-2 (2-1 în tur)

52 - Harry Kane marchează pentru nemți cu un șut pe jos.

58 - Lautaro Martinez înscrie cu o reluare din fața porții.

61 - Inter trece în avantaj prin Pavard după o reluare perfectă cu capul din careu după un corner!

76 - Dier egalează pentru Bayern cu o lovitură de cap dintr-un unghi imposibil!

Inter Milano: Sommer - Pavard, Acerbi, Bastoni - Darmian, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Dimarco - Martinez, Thuram

Rezerve: Di Gennaro, Martinez, De Vrij, Arnautovic, Frattesi, Asllani, Augusto, Bisseck, Berenbruch, Cocchi, Zalewski, Taremi

Antrenor: Simone Inzaghi

Bayern Munchen: Urbig - Stanisic, Kom, Dier, Laimer - Goretzka, Kimmich - Sane, Muller, Olise - Kane

Rezerve: Da Peretz, Klanac, Coman, Joao Palhinha, Guerreiro, Boey, Vidovic, Kusi-Asare, Pavlovic, Karl

Antrenor: Vincent Kompany

În semifinale, PSG va întâlni învingătoarea dintre Arsenal și Real Madrid, iar FC Barcelona se va duela cu câștigătoarea dintre Bayern München și Inter Milano.

Meciurile din semifinale vor avea loc pe 29/30 aprilie și 6/7 mai.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇