Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că Diana Șoșoacă, liderul partidului extremist de dreapta S.O.S. România, are interdicție timp de trei ani de intrare în Ucraina, din cauza declarațiilor sale anti-ucrainene și pro-ruse.
Decizia vine după ce Șoșoacă i-a transmis o scrisoare președintelui rus Vladimir Putin, în care i se plânge că i-a fost respinsă candidatura la prezidenţiale.
Șoșoacă i-a mai trimis scrisori lui Putin, în care „laudă invazia rusă pe scară largă în Ucraina și face apel la anexarea statului nostru”, scrie Ukrainska Pravda.
SBU subliniază că Diana Șoșoacă pune sub semnul întrebării suveranitatea națională a Ucrainei și granițele sale recunoscute internațional, în special în regiunile vestice și sud-vestice ale țării. De asemenea, aceasta răspândește frecvent narațiuni ale Kremlinului în cadrul discursurilor sale publice în România și în alte state membre ale Uniunii Europene.
Ca urmare a acestor comportamente, politicianul român a fost interzis să pătrundă pe teritoriul Ucrainei pentru o perioadă de trei ani.
Reacţia Dianei Şoşoacă: Ucraina nu există
Aşa cum era de aşteptat, Diana Şoşoacă a reacţionat rapid şi a precizat că nu dă ”doi bani pe interdicţia lor”.
”Am fost informată că există o ameninţare foarte serioasă şi iminentă la adresa vieţii mele prin faptul că Serviciul Secret al Ucrainei SBU a ieşit în faţă cu acest anunţ, în loc să lase MAE ucrainean să se ocupe de comunicare. SBU arată în acest fel că se ocupă în mod direct de mine. SBU este acel serviciu infam care organizează asasinate în străinătate...”, scrie pe Facebook Diana Şoşoacă.
”Eram interzisă şi înainte. Având în vedere că statul Ucraina nu există, că este un stat artificial şi a cărui putere ilegală şi neconstituţională îmi discriminează românii din Bucovina de Nord, Bugeac, Hotin şi Maramureşul istoric, ignor şi nu dau doi bani pe interdicţia lor.
Eu voi intra oriunde, oricând, oricum pe pământul nostru românesc din Bucovina de Nord. Bucovina de Nord este România! Iar ăştia ce se dau a fi stat ucrainean au demonstrat azi că sunt neofascişti şi criminali. Jos Zelenski! Trăiască Bucovina liberă şi unită cu patria mamă România”, a mai scris Şoşoacă.
Şoşoacă ar vrea să anexăm părţi din Ucraina
Amintim că Diana Șoșoacă a cerut anexarea prin lege a teritoriilor din Ucraina aflate cândva în componența României interbelice. Ea a depus în acest sens un proiect de lege prin care cere „denunțarea Tratatul de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”.
„România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”, scrie Șoșoacă la articolul 3 din proiectul de modificare a legii.
Cum a ajuns Simion interzis în Ucraina
În plus, alt lider extremist, George Simion de la AUR, este şi el sub interdicție de a intra pe teritoriul Ucrainei.
"Această decizie a fost luată pe baza informaţiilor disponibile cu privire la activităţile anti-ucrainene sistematice ale acestui politician, care sunt contrare intereselor naţionale ale Ucrainei şi aduc atingere suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale acesteia.
Declaraţiile lui George Simion urmăresc discreditarea Ucrainei pe scena internaţională şi promovarea ideilor unioniste”, se arată în documentul provenit de la guvernul Ucrainei şi publicat de Marcel Ciolacu în campania electorală din noiembrie.
În plus, George Simion are interdicţie şi în Republica Moldova.