Poliția Română a transmis, sâmbătă, o alertă privind dispariția unui minor domiciliat în Sectorul 3 al capitalei.
UPDATE Sâmbătă seara, Poliția Capitalei a informat că, în urma activităţilor desfăşurate, minorul Jugaru Andrei a fost găsit. Sursa citată a precizat că acesta nu a fost victima vreunei infracţiuni.
„La data de 14 martie, ora 13:20, Andrei Jugaru, în vârstă de 14 ani, a plecat de la adresa din București, Strada Câmpia Libertății, Sector 3'', arată mesajul Poliției, transmis prin sistemul Ro-Alert.
Minorul are înălțimea de 1,62 de metri, 52 de kilograme, ochi caprui și păr șaten.
La data dispariției purta un hanorac negru cu glugă, blue jeans albaștri și pantofi sport negri. Poliția menționează drept semne particulare mai multe alunițe la nivelul obrazului stâng.
Poliția a demarat cercetările pentru găsirea minorului. Camerele video din zonă sunt verificate. De asemenea, Poliția Română face apel la cei care au informații referitoare la dispariția minorului să le furnizeze poliției sau să apeleze numărul de urgență 112.