Cinci deputaţi AUR sunt aşteptaţi, marţi, la Parchet, anunţă liderul partidului, George Simion.
Acesta acuză că ”sistemul corupt, condus de marionetele Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Cătălin Predoiu, foloseşte instituţiile statului pentru a suprima opoziţia reală şi vocea regăsită prin vot a poporului român”.
Polițiștii au în vizor mai mulţi parlamentari AUR, pe care îi suspectează că ar fi coordonat protestul de duminică seară, din fața Biroului Electoral Central, manifestație care a escaladat violent odată cu anunțul respingerii candidaturii lui Călin Georgescu.
- George Simion se scuză că nu a fost la protest și îndeamnă la violență: Judecătorii BEC "ar trebui jupuiți în piața publică" (Video)
- Simion așteaptă sfatul lui Călin Georgescu și spune că „jupuirea” judecătorilor BEC a fost o metaforă
Primul chemat la Parchet a fost deputatul de Mureș Răzvan Biro. El spune că nu încurajează violența și că la protest a „documentat ce se întâmpla”, transmite Mediafax.
Răzvan Biro a negat implicarea AUR în incidentele violente, subliniind că organizația sa a desfășurat numeroase proteste pașnice în trecut.
Biro a menționat că există parlamentari chemați în dosar legat de incident, comparând situația cu cea a oricărui martor la un eveniment. El a explicat că prezența cuiva la locul unui incident poate duce la convocarea pentru mărturie, indiferent de implicare.
Întrebat despre faptul că unii au şi avut postări pe rețele, deputatul a răspuns: „Sigur, au documentat ce s-a întâmplat acolo. Da, și eu am documentat ce se întâmpla acolo”.
Simion acuză abuzuri
”Într-o nouă demonstraţie de abuz şi intimidare politică, cinci deputaţi ai Alianţei pentru Unirea Românilor au fost citaţi să se prezinte mâine (marţi - n.red.) la Procuratură de către bunul nostru ”prieten”, domnul procuror Rareş Petru Stan.
Acelaşi personaj sinistru care, anul trecut, a orchestrat ridicarea de pe stradă a membrilor echipei de campanie AUR la alegerile europarlamentare şi confiscarea tuturor dispozitivelor noastre informatice, cu câteva zile înainte de alegeri, într-o încercare disperată de a ne reduce la tăcere.
Este evident că sistemul corupt, condus de marionetele Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Cătălin Predoiu şi restul camarilei corupte din PSD-PNL-UDMR, foloseşte instituţiile statului pentru a suprima opoziţia reală şi vocea regăsită prin vot a poporului român. După eliminarea discreţionară a candidaturii lui Călin Georgescu, acum se încearcă scoaterea din joc a tuturor celor care încearcă să le ofere românilor o alternativă la comunismul cu faţă umană instaurat de PSD după 1989”, a afirmat de dimineaţă George Simion.
El îl acuză pe procuror că ”s-a transformat, la ordinele stăpânilor, într-un instrument al poliţiei politice, executând nu doar comenzile venite de la vârful PSD şi PNL, ci şi pe cele şoptite din holurile întunecate ale ambasadelor străine”.
”Doar nu degeaba se agită Macron în ceea ce priveşte soarta ţării noastre, organizând inclusiv întâlniri acum câteva zile între ambasadorul Franţei şi Marian Enache, şeful CCR şi principal responsabil pentru anularea alegerilor din decembrie”, acuză liderul AUR.
George Simion mai afirmă că acţiunile procurorului ”nu mai au nicio legătura cu justiţia sau cu respectarea legii, ci sunt menite să intimideze şi să discrediteze AUR, singurul partid care se opune ferm dictaturii politice instaurate de actuala guvernare”.
În opinia sa, este inadmisibil ca, în anul 2025, într-o ţară care se presupune a fi democratică şi membră a Uniunii Europene, să asistăm la practici pe care le numeşte ”staliniste”.
”Instituţiile statului sunt folosite pentru a înăbuşi orice formă de opoziţie, iar procurori precum Rareş Petru Stan sunt aleşi pentru profesionalismul lor şi apoi le este şoptit că “avem încredere în dvs că veţi face totul pentru a apăra valorile democratice”. În România, ajung să te abuzeze nevinovat, oameni care cred că îşi servesc patria”, consideră preşedintele AUR.
El dă asigurări că AUR nu se va lăsa intimidat de aceste ”manevre murdare” şi cere ca ”acest procuror să îşi demonstreze competenţele şi dragostea de patrie anchetându-i pe cei care se fac cu adevărat vinovaţi de incidentele din data de 9 martie şi tragerea la răspundere a tuturor celor care folosesc justiţia în scopuri politice”.
”România nu trebuie să revină la practicile întunecate ale poliţiei politice. Este timpul ca poporul să se trezească şi să sancţioneze abuzurile unei guvernări corupte şi ilegitime”, conchide George Simion..