Cercetătorii știu de ceva vreme că receptorii gustului amar (TAS2Rs) nu se află doar pe limbă, ci și în alte organe, cum ar fi colon, stomac şi căile respiratorii superioare. Recent, însă, s-a descoperit că și pielea are astfel de receptori și oamenii de știință încep să înțeleagă acum de ce.
Într-o cercetare realizată de biologii de la Universitatea de Știință din Okayama, Japonia, se arată că acești receptori ajută pielea să elimine substanţele nocive, prevenind astfel deteriorarea celulelor. Dar cum anume se întâmplă asta?
Pentru a investiga acest aspect, cercetătorii au folosit feniltiocarbamidă (PTC), o substanță extrem de amară utilizată frecvent în studiile despre genetica gustului. Când keratinocitele pielii au fost expuse la PTC, receptorii TAS2RS s-au activat şi au stimulat producția de transportatori ABC, proteine specializate în eliminarea compuşilor toxici din celule.
Pentru a verifica eficiența acestui mecanism, echipa a utilizat un colorant vizibil, care a fost rapid eliminat de celule prin intermediul transportatorilor ABC. Însă, atunci când celulele au fost tratate cu verapamil, un inhibitor al acestor transportatori, colorantul s-a acumulat în interior, ceea ce a confirmat că TAS2Rs are un rol activ în detoxifiere, scrie Science Alert.
Studiul a arătat că această reacţie de eliminare a substanţelor nocive poate creşte şansele de supravieţuire ale celulelor expuse la toxine. De exemplu, keratinocitele expuse la un nivel toxic de antihistaminic (difenhidramină) au avut o rată de supravieţuire mai mare atunci când receptorii TAS2Rs fuseseră activați anterior.
Acest efect protector a fost anulat de verapamil, confirmând că excreţia toxinelor prin transportatorii ABC este esențială pentru supravieţuirea celulelor pielii.
Deşi mecanismul exact prin care gustul amar ne ajută să evităm substanţele periculoase încă este dezbătut, acest studiu sugerează că receptorii TAS2Rs din piele ar putea fi utili pentru detoxifierea cutanată.
Autorii studiului propun ca activatori inofensivi ai acestor receptori, cum ar fi sacarină sau alți compuși amari, să fie folosiţi pentru îmbunătățirea eliminării toxinelor din piele.
Acest lucru ar putea deschide calea către noi tratamente pentru protecţia pielii împotriva poluanților, a substanţelor toxice din produsele cosmetice sau a altor factori dăunători din mediu.