După ani de tensiuni privind influența chineză asupra uneia dintre cele mai importante rute maritime din lume, președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite vor prelua controlul asupra Canalului Panama.
Anunțul vine în contextul în care un consorțiu american a anunțat că va achiziționa două porturi-cheie operate de o companie din Hong Kong.
Trump a invocat motive de securitate națională și a subliniat că această mutare este doar începutul unei strategii mai ample de protejare a intereselor americane.
În replică la declarațiile președintelui SUA, președintele panamez Jose Raul Mulino a spus că Donald Trump „minte din nou”, pentru că țara sa nu are intenția de a-l preda sub controlul SUA.
Porturi vândute, control disputat
Compania din Hong Kong, CK Hutchison, a anunțat marți că a convenit să vândă cea mai mare parte a cotei sale în două porturi strategice situate la intrările canalului, atât pe coasta Oceanului Atlantic, cât și pe cea a Oceanului Pacific, unui consorțiu condus de gigantul financiar american BlackRock, transmite BBC.
Mai exact, părțile implicate au precizat într-un comunicat comun și într-o declarație pentru Bursa din Hong Kong că au intrat într-o perioadă de negocieri exclusive de 145 de zile.
Consorțiul american, constituit de asemenea din Global Infrastructure Partners (GIP) și societatea Terminal Investment, plănuiește să plătească aproape 19 miliarde de dolari, incluzând o datorie netă de cinci miliarde de dolari.
Vânzarea survine după săptămâni în care Donald Trump s-a plâns că Panama este sub controlul chinez, iar SUA ar trebui să preia controlul acestei rute maritime majore.
Tranzacția, evaluată la 22,8 miliarde de dolari, marchează retragerea companiei din Hong Kong din administrarea acestui punct comercial crucial.
CK Hutchison a operat porturile încă din 1997.
Trump: „SUA trebuie să recâștige controlul”
Președintele Trump a susținut că preluarea canalului este o chestiune de securitate națională, acuzând China de influență excesivă în regiune.
De asemenea, a subliniat că investițiile americane în construcția inițială a canalului justifică o implicare mai mare a SUA în administrarea acestuia.
În februarie, secretarul de Stat Marco Rubio a cerut autorităților panameze să reducă influența chineză asupra infrastructurii critice.
Deși Panama deține controlul deplin asupra canalului din 1999, declarațiile lui Trump sugerează că disputa privind influența asupra acestei rute strategice este departe de a se încheia.
Președintele panamez: Donald Trump minte din nou
În replică la declarațiile președintelui SUA, președintele panamez Jose Raul Mulino a spus că Donald Trump „minte din nou” cu privire la canalul Panama, pentru că țara sa nu are intenția de a-l preda sub controlul SUA, informează AFP, citată de Agerpres.
„Încă o dată, președintele Trump minte. Canalul Panama nu este în curs de restituire” și această problemă nu a fost abordată în discuțiile bilaterale. Resping în numele statului Panama și tuturor panamezilor acest nou afront (adus) adevărului și demnității noastre în calitate de națiune. Cooperarea între guvernele noastre se bazează pe acorduri clare în ceea ce privește problemele de interes reciproc, cum noi am făcut întotdeauna până acum. Ea nu are nimic de a face cu 'recuperarea Canalului' sau cu faptul de a ne întina suveranitatea națională”, a declarat Mulino pe rețeaua socială X.
Canalul Panama, tranzitat anual de 14.000 de nave
Canalul Panama, lung de 51 de mile (82 km), traversează țara din America Centrală și reprezintă legătura principală între oceanele Atlantic și Pacific.
Până la 14.000 de nave tranzitează canalul anual, inclusiv nave container care transportă mașini, gaze naturale și alte mărfuri, precum și nave militare.
A fost construit la începutul secolului al XX-lea. SUA au menținut controlul asupra zonei canalului până în 1977, când tratatele au cedat treptat teritoriul înapoi către Panama.
După o perioadă de control comun, Panama a preluat controlul exclusiv în 1999.