Trump are o vânătaie suspectă. Casa Albă vine cu o explicație ciudată. Ce spun medicii (Foto)

Trump are o vânătaie suspectă. Casa Albă vine cu o explicație ciudată. Ce spun medicii (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O vânătaie pe mâna lui Donald Trump a generat speculații privind starea sa de sănătate, însă Casa Albă susține oficial că aceasta este cauzată de… strângerea frecventă de mâini, pentru că este un om ocupat şi apropiat de popor.

Mâna dreaptă a lui Donald Trump părea învineţită, luni, în timpul întâlnirii cu preşedintele francez Emmanuel Macron, precizează Sky News.

Preşedintele de 78 de ani nu şi-a făcut public încă raportul medical complet.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, susţine însă că vânătaia este rezultatul numeroaselor strângeri de mâini.

Roşeaţa sau vânătăile de pe mâna dreaptă a liderului american au fost observate şi în august şi noiembrie anul trecut, menţionează NBC News.

„Preşedintele Trump este un om al poporului şi se întâlneşte zilnic cu mai mulţi americani şi le strânge mâna mai mult decât orice alt preşedinte din istorie. Angajamentul său este neclintit şi dovedeşte acest lucru în fiecare zi”, a declarat marţi Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe.

Aceasta a adăugat că vânătaia este o consecință a programului încărcat al președintelui și a fost cauzată de interacțiunile frecvente cu publicul.

„Preşedintele Trump are vânătăi pe mână pentru că lucrează constant şi strânge mâini toată ziua, în fiecare zi”.

Ce spun medicii

Dr. Stuart Fischer, un doctor de medicină internă din New York, declară că o strângere de mână „agresivă” ar putea fi parțial de vină pentru vânătaie, dar vârsta lui Trump poate oferi, de asemenea, un indiciu.

El a explicat pentru Daily Mail că bătrânețea slăbește în mod natural vasele de sânge și le face mai „casante”, ceea ce înseamnă că vânătăile „pe orice parte a corpului” sunt mult mai probabile și mai severe.

Osteoartrita, o boală legată de vârstă, care descompune cartilajele și oasele din articulații, ar putea fi o altă posibilitate, spune dr. Fischer, deoarece poate provoca vânătăi sau decolorări ușoare în jurul articulațiilor afectate ale mâinii. „Cred că probabil toate aceste lucruri sunt împreună”, a spus el.

Altă idee are dr. Neal H Patel, medic primar la Spitalul Providence St Joseph din California. El susţine că vânătaia se poate să fi fost provocată de o prelevare de sânge sau o perfuzie intravenoasă, care trece prin vase de sânge mai slabe.

Ambii medici au fost de acord că, deși vânătaia pare alarmantă, este „puțin probabil” ca președintele să aibă o problemă gravă de sănătate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇