Alegerea adesea invocată în ultimele zile între UE și SUA este pe cât de manipulatoare, pe atât de falsă.
Alegerea aceasta poate fi doar o consecință de ultimă instanță a alegerii principale, aceeași, esențială, indiferent de circumstanțe. Ceea ce România trebuie să aleagă acum și mereu sunt principiile, în frunte cu supremația adevărului. De aici decurg toate.
Așadar, soluția pentru Ucraina, subiectul fierbinte pe agenda transatlantică, ar trebui să plece de la niște adevăruri simple, indubitabile. Cel dintâi este că avem un stat agresor, care a intrat cu soldați și tancuri pe teritoriul altui stat, agresat, unde s-a mai și dedat la tot felul de atrocități.
Donald Trump spune că statul agresor, Rusia, a fost provocat de chiar fosta administrație americană prin favorabilitatea aderării Ucrainei la NATO. Și să fie factual așa, conform principiilor de drept, provocarea este cel mult o circumstanță atentuantă, nu o cauză de impunitate.
Pe de altă parte, într-o lume liberă, cine are dreptul să impună unui alt stat, recunoscut ca atare de toate tratatele internaționale, inclusiv de Rusia, să renunțe la unele dintre obiectivele sale? Dacă nouă în anii '90 ne-ar fi spus cineva că nu avem dreptul să aderăm la NATO, că putem să ne trezim călcați de șenilele rusești dacă ne dorim asta?
Într-o lume care clamează democrația și suveranitatea ca valori esențiale, nu poate exista nicio scuză pentru agresiunea Rusiei și nicio soluție care să eludeze adevărul.
Sigur că toată lumea dorește pacea. Din toate motivele imaginabile, fie de natură umanitară sau de natură economică. Dar o pace injustă poate fi mai rea decât războiul însuși.
Pentru că o pace care să însemne validarea agresorului, direcția în care se îndreaptă Donald Trump, înseamnă, implicit, validarea următoarei agresiuni, inevitabile, mai ales dacă vorbim despre Vladimir Putin și nostalgiile imperiale ale Rusiei.
Pacea corectă nu poate fi decât în termeni acceptați de Ucraina suverană și cu Europa, continentul pe care are loc războiul, la masă. Și, extrem de important, o pace care să nu reprezinte o victorie a lui Vladimir Putin, una care să-l încurajeze să atace din nou imediat ce va avea ocazia.
O pace în termeni dictați de Putin, la o masă a cărei componență o dictează Putin, este premisa unui viitor război cert. O vorba veche spune: îi dai nas lui Ivan, ți se suie pe divan.
România nu poate decât să rămână fidelă principiilor de mai sus. Până la urmă, nicio apartenență și niciun parteneriat nu pot fi mai importante decât apartenența și parteneriatul cu principiile. Și nu este doar o chestiune morală, pentru cei care vor spune, fals, că suntem prea mici pentru a ridica standarde morale, ci și o chestiune pragmatică.
Tocmai pentru că suntem mici, cea mai bună apărare este respectarea principiilor și valorilor, pentru că numai ea ne poate asigura de solidaritatea cu noi în caz de criză. Dacă noi am fi atacați, dacă noi am intra în vizorul lui Putin, ceea ce nu e absolut imposibil, ce am prefera?
Solidaritatea UE care să rămână fermă indiferent de costuri și presiuni sau un parteneriat pe hârtie cu un Donald Trump care să ne condiționeze sprijinul de tot ce poate mulge din pământurile românești și să negocieze peste capul nostru cu cel care ne-a agresat? Dacă am fi în situația Ucrainei, și niciodată nu putem fi siguri că nu vom fi vreodată, am prefera față de noi atitudinea UE sau a lui Donald Trump?
Votul SUA la ONU în chestiunea Ucrainei, unde s-a așezat alaturi de Rusia și Coreea de Nord, este nu doar dezonorant, ci un semnal de alarmă pentru toți cei care ar putea depinde vreodată de deciziile lui Trump.
Aici nu este vorba despre a ne plăcea ucrainenii sau nu, a ne plăcea Donald Trump sau nu, ci despre criteriile alegerilor, criteriile care am vrea să ne fie aplicate și nouă.
Așadar, alegerea nu este între UE și SUA, ci despre principii, adevăr și valori, cele pe care asumăm să ne fie aplicate și nouă.
Câștigător al alegerilor în condițiile unei prezențe la vot istorice, viitorul cancelar german, Friedrich Merz, conservator, nu progresist, admirator al lui Ronald Reagan, s-a profilat principial în raport cu SUA, trimițându-i lui Trump bezeaua înapoi. După cum vedem că UK, tradițional aliat al SUA în Europa, face front comun cu UE din care a ieșit.
Există temerea că în România ar putea apărea un sentiment antiamerican. Dar aici nu este vorba despre americani. Este vorba despre deciziile luate de un vremelnic lider politic cu interesele lui imediate.
Pentru că are interesul politic și economic al unei Europe slabe, așa cum puncta viitorul cancelar Merz, echipa Trump încurajează forțele extremiste. Nu conservatoare, pentru că în Germania nu l-a susținut pe conservatorul Merz, ci pe extremista Weidel. Asta face și în România despre care mă îndoiesc că Elan Musk, spre exemplu, știe unde se află pe hartă și cum se numește capitala.
- De ce îl ajută Elon Musk pe Călin Georgescu. Se apropie o furtună perfectă de România - Interviu
- Ce vrea Elon Musk de la România?
De altfel, fosta administrație, la fel de reprezentativă pentru SUA la momentul respectiv, recunoștea implicarea Rusiei în alegerile din România.
A nu te închina lui Trump, cum fac suveraniștii noștri de carton, a rămâne fidel unor principii puse în discuție de un președinte de la Washington, nu înseamnă a fi antimerican. Dimpotrivă, înseamna a rămâne fidel unor principii promovate istoric de SUA, dar în pericol de a fi deraiate de un lider vremelnic.