În trufia sa furioasă, patriarhul Daniel a făcut, marți, la Sfânta Liturghie de hramul Sfântului Dimitrie cel Nou, un multiplu deserviciu Bisericii și aș îndrăzni să spun că l-a insultat chiar pe Dumnezeu:
”În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. (…)Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut. Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit”.
Adică, ne spune PF Daniel, Dumnezeu nu a considerat o batjocorire dărâmarea bisericilor. Nu a considerat batjocură aruncarea în închisori și asasinarea a zeci de mii de oameni intre care mulți prelați. Dar brusc, ca trezit din somn, s-a înfuriat pe interzicerea unui pelerinaj.
Eu nu cred așa ceva, eu nu cred că Dumnezeu ține mai mult decât la orice la slăvirea Sa. Eu nu cred că Dumnezeu e vanitos, dar văd un patriarh vanitos gata să-l folosească pe Dumnezeu în războiul său lumesc pentru suremaţie cu puterea politică.
Dar dacă insulta din 1989 a fost atât de grea încât Bunul Dumnezeu nu a mai putut să o rabde, iar BOR a fost un fel de scânteie a Revoluției din 1989, cum se face că în 19 decembrie 1989, imediat după masacrul de la Timișoara, Întăi Stătătorul BOR, patriarhul Teoctist, îi trimitea lui Nicolae Ceaușescu o caldă telegramă în care, în numele clerului și al credincioșilor ortodocși, își exprima ”profunda bucurie și deplina satisfacție pentru realegerea în înalta funcție politică de conducere a poporului”?
PF Daniel readuce în actualitate episoade deloc glorioase pentru conducerea BOR, în primul rând, colaboraţionsimul, felul slugarnic în care aceasta a înțeles să se raporteze la dictatura ceaușistă și abuzurile ei de toate felurile. Este simbolic faptul că la Timișoara, în decembrie ’89, chiar înainte de telegrama unsuroasă a capului BOR, s-a murit pe scările Catedralei ale cărei uși au rămas ferecate.
Tipul acesta de relație cu puterea a continuat și după 1989, când, deși suntem constituțional un stat laic, conducerea BOR a avut grijă să fie mereu parte a Puterii și mai ales parte a privilegiilor Puterii. Să ne amintim, de exemplu, că patriarhul Daniel beneficia de coloană oficială în rand cu Gabriel Oprea.
L-ați auzit vreodată pe patriarh tunând împotrivă corupției? De prima sa reacție după Colectiv ne amintim?
Fără a mai vorbi despre importantele facilitați fiscale de care se bucură BOR. În schimb, mai ales la țară, preoții încolonau lumea la vot. În special cu PSD. Nu e, de altfel, o mirare că Marcel Ciolacu a fost la slujbă marți. Că un partid social democrat are în România o relație cu Biserica tipică unui partid conservator, asta e altă poveste.
Acum este o nouă fază a partajării puterii. Patriarhul Daniel fie amenință Guvernul cu un soi de nouă revoluție, dacă mai îndrăznește să impună restricții ritualurilor bisericești, fie explică prin această amenințare de ce pelerinajele de la Iași și București au fost totuși organizate, cu unele limitări, în condiții de pandemie.
Deci conducerea BOR îl folosește pe Dumnezeu într-un război de putere cu puterea politică pentru contestarea regulilor acesteia, reguli menite să îi protejeze chiar pe credincioși.
Patriarhul vrea să ia Cezarului ce este al Cezarului și pentru asta îl folosește ca armă pe Dumnezeu.
Și ceea ce mi se pare cel mai rău este că o face împotrivă credincioșilor, de fapt, la rândul lor folosiți ca o masă de manevră a puterii lumești.
Televiziunile au dat imagini de la catedrala patriarhală unde lucrurile erau într-o oarecare ordine. Însă la poalele dealului, la imensa coadă de mii de oameni, numai distanțare nu era, iar măștile, dacă erau purtate, adesea nu stăteau corect pe față.
Prețul sanitar al acestor cozi îl vom vedea peste două săptămâni și eu mă tem că va fi unul mare într-un București deja asediat de Covid.
Este o ironie amară că acest asediu a închis școlile, pentru ca elevii să nu ducă virusul acasă la părinți și bunici, care s-au înghesuit însă la coadă la moaște. Și această înghesuială probabil va mai ține școlile închise multă vreme.
Dacă PF Daniel s-ar fi gândit în primul rând la interesul credincioșilor, dacă i-ar fi iubit, i-ar fi îndemnat să stea acasă, să se roage de acasă pentru a fi cât mai protejați. Dar patriarhul s-a gândit doar la propria putere. A dorit doar să fie Cezar.
Patriarhul ratează o șansă uriașă, poate istorică, a BOR de a fi parte a soluției antiCovid, cu atât mai necesară cu cât guvernarea e slabă. Sub conducerea PF Daniel, BOR eșuează în compoziția problemei.
