Aproape de Polul Sud al Lunii se află două canioane, fiecare comparabil ca mărime cu Marele Canion din SUA. Dacă celui de pe Terra i-a luat milioane de ani să se formeze, sculptat de fluviul Colorado, cele de pe Lună s-au format în doar 10 minute, relevă un studiu recent.
Noile cercetări indică faptul că aceste canioane, situate într-o zonă numită bazinul de impact Schrödinger, pe faţa Lunii orientată perpetuu în direcţia opusă Pământului, s-au format în mai puţin de zece minute, sub acțiunea resturilor de roci proiectate violent în aer la momentul la care un asteroid sau o cometă a lovit suprafaţa Lunii. Totul se întâmpla în urmă cu aproximativ 3,8 miliarde de ani, scrie CNN.
Oamenii de ştiinţă au cartografiat canioanele cu ajutorul datelor obţinute de sonda spaţială Lunar Reconnaissance Orbiter a agenţiei spaţiale americane NASA şi apoi au folosit modelarea computerizată, pentru a determina traiectoria rocilor şi viteza lor.
Cercetătorii au descoperit că resturile s-au deplasat cu o viteză de până la 3.600 km/h, se arată într-un raport publicat de revista Nature Communications.
Unul dintre canioane, denumit Vallis Planck, măsoară aproximativ 280 km lungime şi 3,5 km adâncime. Celălalt, denumit Vallis Schrodinger, are aproximativ 270 km lungime şi 2,7 km adâncime.
Cât despre obiectul care a lovit Luna, acesta ar fi avut un diametru de aproximativ 25 km, mai mare decât asteroidul care a lovit Pământul în urmă cu 66 de milioane de ani şi a adus sfârşitul pentru dinozauri.
„La momentul la care asteroidul sau cometa de impact a lovit suprafaţa selenară, a excavat un volum imens de rocă, lansat în spaţiu, deasupra suprafeţei lunare, înainte de a se prăbuşi înapoi. Aglomerări de rocă din această perdea de resturi au lovit suprafaţa într-o serie de impacturi mai mici, creând astfel canioanele”, a explicat geologul David Kring de la Lunar and Planetary Institute al Universities Space Research Association (USRA) din Houston, SUA, autorul principal al studiului.
Impactul a avut loc în timpul unei perioade marcate de „bombardamente” intense în centrul sistemului solar cu roci spaţiale care ar fi fost dislocate în urma unei modificări a orbitelor planetelor gigantice - Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun -, eveniment care ar fi avut loc la acea vreme.