Donald Trump performează la scenă deschisă, spectacular, asigurându-și astfel loialitatea americanilor care l-au votat nu pentru un proiect politic și economic, ci pentru o nouă paradigmă de exercitare a puterii.
Percepția generală asupra lui Donald Trump, înainte de a-și începe cel de-al doilea mandat la Casa Albă, era aceea de impredictibilitate.
Mulți analiști temperau așteptările negative tocmai prin faptul că Donald Trump este un personaj al spectacolului politic și că, pe cale de consecință, ceea ce spune cu aplomb va fi mult mai domol pus în practică.
Iată însă că Trump a dovedit, în primele săptămâni de nou mandat, că acțiunile lui nu vor fi diminuate prin raport cu declarațiile și că este pregătit să-și pună în practică chiar și cele mai radicale teze. Mai ales dacă efectul pe care îl caută este cel de scenă, ceea ce s-a și întâmplat până acum.
Așa cum explică jurnalistul Peter Pomerantsev, zilele acestea cercetător la Universitatea Johns Hopkins din SUA și autor al mai multor cărți consacrate fenomenului de fake news, dezinformării și contracarării propagandei, liderii politici de tipul lui Trump vor pune în scenă o campanie electorală permanentă, pentru a masca astfel incapacitatea de a rezolva crizele reale.
Prin urmare, ei înscenează crize, pentru a crea aparența că salvează situația – de aici și insistența de a portretiza hiperbolic un război culturalo-identitar, în care mișcarea woke devine dușmanul colectiv, agresorul identitar, alături de migrant.
“De obicei, guvernelor de acest fel, care iată că apar și în democrații, le este foarte greu să guverneze, pentru că nu pot răspunde la problemele profunde ale societății, pentru că nu prea știu să rezolve, de exemplu, problemele de sănătate sau să reformeze infrastructurile sau să facă alte lucruri care chiar trebuie făcute.
Așa că ce le rămâne este să facă o campanie electorală permanentă. Adică să caute inamici peste tot”.
Rețeta a fost deja testată de Viktor Orban, politician admirat de cei din cercul lui Donald Trump, la Budapesta, care a pus în scenă aceeași necesitate de a răspunde amenințării progresiste sau a celei cauzate de migranți.
O astfel de exercitare a puterii nu poate fi făcută în lipsa scenei publice, a spectacolului și iată și elementul definitoriu pentru practicile autocratice, care surclasează, electoral, liberalismul clasic.
“Trump, Vance și ceilalți au înțeles foarte bine că este vorba de un joc continuu. Trebuie să trăiești în realitatea social-media, să fii prezent în mod constant. Poți să faci greșeli, poți să spui orice lucruri stupide, atâta timp cât te întorci a doua zi să performezi.
Oamenii la asta se așteaptă: trebuie să fii neobosit ca și cum ar fi un reality-show făcut pentru ei. Nu poți intra și ieși când vrei tu.
Este un fel de contract pe care oamenii îl au acum cu politicienii lor în America: vrem să te vedem suferind în campanie, tot timpul. Ai voie să greșești, ai voie să spui orice prostii, e foarte bine, vrem doar să te vedem cum îți joci rolul fără să te oprești. Chiar și să te duci la McDonald’s și te îmbraci ca un angajat de acolo și să servești lumea. Când au văzut asta, oamenii au spus: „Cât de tare, uite că a făcut asta pentru noi.”
Bine, în final, poanta tristă e că noi ceilalți rămânem să jucăm în continuare în acest reality-show”, explică Peter Pomerantsev, jurnalist specializat în analiza propagandei și a combaterii acesteia.
Or, guvernarea transformată în reality show este costisitoare nu doar financiar – a se vedea cazul Ungariei – ci și în termeni de psihologie socială.
“Atacul lui Trump asupra prietenilor apropiați ai Americii, țări cum sunt Canada și Danemarca, se întâmplă pentru a transforma în dușmani țări unde constituționalismul lucrează și oamenii sunt prosperi. Pe măsură ce țara lor este distrusă, americanii trebuie să nege ideea că altceva este posibil.
/…/ Deportările sunt un spectacol prin care americanii sunt întorși unii împotriva celorlalți, pentru a ne fi frică, pentru a ne face să vedem suferința și taberele de refugiați ca fiind normale./…/
În acest haos, oligarhii ne vor spune că nu avem altă opțiune în afara aceleia a unui lider cu mâna de fier, la putere”, scrie renumitul istoric Timothy Snyder, într-un nou articol.
Totuși, faptul că Donald Trump continuă reality show-ul care i-a și adus al doilea mandat e în măsură să dea satisfacție nucleului dur electoral în țară, dar și mai micilor sau mai marilor imitatori din afara SUA, care se simt îndreptățiți să tureze motoarele iliberalsimului și ale populismului.
Sau, în cuvintele lui Viktor Orban:
“Toți cei din Bruxelles pot vedea venind „tornada Trump”, iar majoritatea încă mai cred că o pot evita. Nu vor reuși. În 14 zile, prin câteva măsurile implementate, Donald Trump a întors deja lumea cu susul în jos . Nebunia de gen din America a luat sfârșit, finanțarea organizațiilor globaliste ale lui Soros a încetat, migrația ilegală nu mai există, iar sprijinul pentru războiul ruso-ucrainean s-a terminat și el. Cu alte cuvinte, tot ceea ce birocrații de la Bruxelles au încercat să ne bage pe gât în ultimii ani a luat sfârșit”.
Or, lumea e într-un moment vulnerabil, cu extrema dreapta punând mari probleme în Germania și radicalizând discursul anti-migraționist, dincolo de aspectele reale ale problemelor migrației, și cu Rusia lui Putin apăsând pedalele în cele mai grotești moduri, inclusiv prin utilizarea misoginismului ca armă de război, așa cum descrie Sogi Oksanen (“De două ori în același râu. Războiul lui Putin împotriva femeilor”).
În același registru trebuie plasată și teza hazardantă privind Fâșia Gaza, pe care Donald Trump a anunțat că o vrea transformată într-un fel de rivieră a Orientului Mijlociu, dar fără palestinieni, care ar urma să fie dislocați în masă și trimiși în statele arabe vecine.
Teza este failibilă din multe puncte de vedere, de la cele ale legislației internaționale la cele ale statelor numite de Trump să-i preia pe palestinieini - mai ales Iordania, care, după ce a trecut printr-o tentativă de lovitură de stat orchestrată de Arafat, nici nu ar concepe să găzduiască tabere de refugiați palestinieni de anvergură și într-un asemenea context creator de mișcări de eliberare.
Doar că miza nu a fost o soluție reală și legală pentru Gaza, ci validarea premierului Benjamin Netanyahu, pregătit să-și înceapă o nouă viață politică, după ce toate cărțile au părut contra lui.