Un incendiu izbucnit la bordul unei nave-spion rusești în largul coastei Siriei a subliniat starea precară a marinei ruse, în timp ce influența Moscovei în Marea Mediterană atârnă de un fir de ață, afirmă analiști și servicii de securitate occidentale.
Nava Kildin, veche de 55 de ani, a avut probleme joia trecută, când flăcări și un fum gros și negru au fost văzute ieșind pe coșul său de evacuare. În semn că echipajul a pierdut controlul asupra navei, aceasta a arborat pe catarg două bile negre, un semnal naval de pericol, scrie The Guardian.
Echipajul Kildin a transmis unei nave cargo cu pavilion togolez, Milla Moon, că nu mai poate manevra și i-a cerut să păstreze o distanță de cel puțin 2 km.
Marinarii ruși s-au adunat pe puntea din spate și au pregătit bărcile de salvare, dar nu au cerut ajutor. După cinci ore de luptă cu flăcările, nava rusească a reușit să-și repornească motoarele și să își continue deplasarea.
Potrivit serviciilor de securitate occidentale, nava se afla în estul Mediteranei pentru a monitoriza evenimentele din Siria după căderea, în decembrie, a regimului lui Bashar al-Assad, aliat al Moscovei.
Sursele occidentale au declarat că incendiul de pe nava Kildin, după un alt incendiu care a avut loc cu două luni în urmă pe fregata rusească Amiral Gorshkov, a dezvăluit că flota maritimă a Rusiei se află într-o stare foarte proastă.
Acestea au mai spus că, în timp ce nava Kildin era în primejdie, alte două nave rusești, Ivan Gren și Aleksandr Otrakovsky, se aflau în derivă, fără control al navigației.
Michael Kofman, expert în armata rusă la Carnegie Endowment for International Peace, a declarat că accidentele privind navale rusești nu reprezintă o noutate și nu se limitează la Mediterană.
„Marina rusă s-a luptat de-a lungul istoriei cu probleme de întreținere și pregătire. Incendiile nu reprezintă ceva neobișnuit. Fără îndoială, operațiunile afectează o flotă rusă învechită, care nu are suficiente facilități de întreținere și suport”, a spus Kofman.
Aceste probleme ar putea deveni mult mai grave dacă noii conducători din Damasc, organizația Hayat Tahrir al-Sham (HTS), vor priva Rusia de utilizarea bazei din Tartus.
După căderea regimului Assad, Moscova a continuat să folosească baza navală din orașul-port Tartus și baza aeriană Khmeimim, dar intențiile pe termen mai lung ale noului guvern din Siria sunt neclare în ceea ce privește relațiile cu Rusia.
Săptămâna trecută, HTS a anulat un contract din 2019 cu o companie rusă, punând capăt controlului său asupra portului comercial Tartus, despre care Moscova sperase că va fi un centru de 500 de milioane de dolari pentru exportul de produse agricole rusești în Orientul Mijlociu.
Acesta a fost un semn rău pentru baza navală, a spus Sidharth Kaushal, cercetător în domeniul energiei maritime la Royal United Services Institute (Rusi) din Londra.
Moscova caută alternative în Marea Mediterană
Pierderea bazei navale din Tartus ar transforma problemele cronice din flota rusă într-o criză, a argumentat el.
„Marina rusă, după războiul rece, nu a fost cu adevărat construită pentru rezistență. Rușii s-au bazat pe nave mai mici pe care le-au putut construi mai rapid și le-au echipat foarte greu cu rachete. Dar cu cât nava este mai mică, cu atât problemele de întreținere sunt mai acute.
Aceasta este și a fost întotdeauna o problemă pentru ruși, dar ea se va agrava semnificativ în lumina potențialei pierderi a bazei navale din Tartus”, a spus Kaushal.
Moscova caută alternative în Marea Mediterană, dar toate opțiunile sunt problematice, potrivit lui Kaushal.
Algeria este un aliat al Rusiei de multă vreme, dar activitățile Moscovei în Mali, unde mercenarii grupului Wagner susțin o juntă militară, au creat o breșă între cele două țări.
În războiul civil din Sudan, Rusia s-a angajat să ofere sprijin militar Forțelor Armate, într-o mișcare pe care majoritatea observatorilor o consideră că are ca scop asigurarea utilizării Portului Sudan la Marea Roșie. Cu toate acestea, accesul de acolo la Marea Mediterană depinde de utilizarea canalului Suez, iar negocierile cu autoritățile sudaneze au eșuat.
O a treia opțiune ar fi estul Libiei, unde două porturi, Tobruk și Benghazi, sunt sub stăpânirea unui general susținut de ruși, Khalifa Haftar, iar în regiune există deja aproximativ 2.000 de mercenari ruși.
O bază rusă în Libia este cea mai probabilă alternativă la Tartus, sugerează analiștii, dar au subliniat că această alegere ar face din ”bolnava” flotă mediteraneană a Rusiei un ostatic al lui Haftar și al viitorului său aliat și, prin urmare, un risc politic pentru Moscova.