Există o specie de pește care pare să nu îmbătrânească. Este vorba despre peștele numit ”Bigmouth buffalo”, adică bivolul cu gura mare. Ai spune că e o specie norocoasă, dar adevărul e că, deși sănătoși, acești pești sunt din ce în ce mai puțini.
Peştii bigmouth buffalo sunt originari din America de Nord şi pot fi găsiţi din sudul Saskatchewan şi Manitoba din Canada până în Louisiana şi Texas în SUA. În fiecare an, aceşti pești uriași, care pot cântări peste 20 kg, traversează râul Rice pentru a se reproduce în lac. Însă tocmai această regularitate de altădată a reproducerii a scos la iveală faptul că de peste șase decenii nicio nouă generație de pești tineri nu a mai ajuns la maturitate în zonă.
Doar în ultimii ani, oamenii de ştiinţă au început să realizeze cât de unici sunt aceşti peşti şi cât de longevivi. Din păcate, se întâmplă în același moment în care descoperă cât de periclitată este specia, potrivit BBC.
Până acum au fost priviți ca niște pești „neînsemnați". Nu au fost niciodată pescuiți pe scară largă în scop comercial și, prin urmare, nu au fost consideraţi importanți din punct de vedere economic.
Au fost, pur și simplu, ignorați, inclusiv de către oamenii de ştiinţă, pentru mult timp. Totuşi, în ultimii cinci ani, cercetătorii au făcut o serie de descoperiri surprinzătoare despre ei.
Ce a atras atenția în primul rând este longevitatea. Există cazuri documentate de pești care au ajuns și la vârsta de 127 de ani, ceea ce-i face cei mai longevivi pești de apă dulce din lume.
De asemenea, nu par să prezinte declin biologic odată cu vârsta. Cercetătorii au realizat că populația lor a rămas neschimbată în ultimele decenii pentru că aceşti peşti bătrâni nu mor, chiar dacă nu reuşesc să producă descendenţi.
Puţinii experţi care studiază acești pești se tem că declinul populaţiei este iminent și inevitabil.
„Este una dintre cele mai vechi populații din lume și nu există nicio formă de gestionare sau protecție a speciei", explică Alec Lackmann, cercetător în domeniul peştilor la Universitatea din Minnesota.
Telomerii lor nu suferă modificări, iar imunitatea se îmbunătățește
Oamenii de știință au analizat lungimea telomerilor în cadrul speciei și s-a observat că aceștia nu s-au scurtat pe măsură ce au trecut anii. În schimb, pare că aceşti peşti devin mai buni în a face față stresului şi îşi sporesc imunitatea pe măsură ce îmbătrânesc.
Însă se crede că urmașii știucilor care îşi depun ouăle și ele în Lacul Rice, doar puțin mai devreme în cursul anului, se hrănesc cu puii de pește buffalo, așa explicându-se de ce alți pești din această specie nu mai ajung la maturitate.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că vieţile extrem de lungi ale peștilor reprezintă de fapt o adaptare la faptul că urmaşii lor reuşesc să supraviețuiască doar o dată la mult timp. Totuşi, este nevoie de mai multe cercetări pentru a confirma acest lucru.
„Pentru mine, este un fel de întrebare tipică de genul oul sau găina," spune Walt Ford, managerul refugiului naţional de viaţă sălbatică Rice Lake şi coautor al studiului.