Discuția despre suspendarea lui Klaus Iohannis este strict o agitație electorală menită să exploateze la maximum o vulnerabilitate politică reală a actualei coaliții în perspectiva alegerilor din mai. Altfel, nu numai că nu ar rezolva nimic, ci ar provoca importante daune.
Și, fiind vorba despre un demers parlamentar, zona pe care AUR are prima voce, reprezintă și o pârghie de reglare a conturilor politice între George Simion și Călin Georgescu.
În fapt, demersul suspendării poate purcede la începutul viitoarei sesiuni parlamentare, deci pe 1 februarie, cât timp „suspendacii” nu au reușit convocarea unei sesiuni extraordinare.
Dacă preluam exact termenele de la suspendarea președintelui din 2012, pe 1 februarie documentul de suspendare ar fi depus la Parlament, pe 3 februarie CCR ar da avizul consultativ și în aceeași zi ar fi votată suspendarea în Parlament.
Conform calendarului de 2012, referendumul de demitere, care, indiferent cât de mare e graba, are nevoie de un termen pentru organizare, ar avea loc după 23 de zile, din termenul constituțional posibil de 30 de zile, adică 26 februarie, dar nefiind o zi de duminică, să zicem chiar mai repede, pe 23 februarie.
Să zicem că referendumul de demitere ar trece. Din acel moment, alegerile prezidențiale ar trebui organizate în 3 luni, adică pe 23 mai, mai târziu decât 4 mai, ziua când sunt programate deja alegerile prezidențiale. Și asta cu termene chiar mai strânse decât în 2012.
Ar mai fi de discutat și costurile substanțiale ale demersului. Pe de o parte, cele ale referendumului însuși, care în 2012 a costat 95 de milioane de lei. Evident acum ar fi cu mult mai scump.
Pe de altă parte, costurile instabilității pentru o țară care deja se împrumută, conform ministrului de Finanțe, cu dobândă de 7,9%. Putem anticipa ce s-ar întâmpla cu ratingul de țară, investițiile străine și evoluția bursei.
O mare problemă ar fi și motivul suspendării. Constituția prevede această măsură extremă pentru fapte grave care încalcă prevederile Constituției. Care anume în cest caz concret?
Președintele a rămas în funcție în virtutea Hotărârii 32/2024 a CCR. Corectă sau nu, Hotărârea 32 este temeiul prelungirii mandatului, Klaus Iohannis nu s-a baricadat în Palatul Cotroceni.
Nu poți suspenda președintele pentru că respectă o hotărâre a CCR, când suspendarea este tocmai sancțiunea pentru încălcarea Constituției. În cei 10 ani, cu siguranță ar fi existat motive de suspendare, însă cel invocat acum este fix pe dos.
Mai văd o discuție despre faptul că președinții camerelor ar trebui să ceară CCR să constate vacanța funcției prezidențiale. Cum să constate însă CCR așa ceva cât timp chiar CCR a stabilit, în Hotărârea 32, că funcția nu este vacantă deoarece Klaus Iohannis o va exercita până când noul președinte va depune jurământul?
În fapt, susținătorii de acum ai suspendării nici nu se compară cu forța USL din 2012 și, cum spuneam, nici măcar sesiunea extraordinară nu au reușit să o convoace.
Dincolo de treimea minimă semnatară a suspendării, este puțin probabil să existe o majoritate de 233 de parlamentari atât de iresponsabili încât să provoace acest haos și costurile aferente. Însă presiunea electorală ar fi considerabilă, având în vedere furia acumulată împotriva dlui Iohannis.
Tocmai de aceea președintele Iohannis ar face acestei țări un pustiu de bine dacă ar demisiona, după 4 februarie, astfel încât cele 3 luni de interimat să ajungă până pe 4 mai. O nouă bulversare a calendarului electoral atât de greu născut nu ar folosi nimănui.
Dar, după cum am mai spus, menținerea lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni este un cadou pentru extremiști și o tema de călărit cu succes până în ziua votului.