Alegeri în Croația: Președintele actual se îndreaptă spre o victorie zdrobitoare - exit poll

Alegeri în Croația: Președintele actual se îndreaptă spre o victorie zdrobitoare - exit poll
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele croat aflat la sfârșit de mandat, Zoran Milanovic, se îndreaptă spre o victorie zdrobitoare în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, cu 77,8% din voturi, potrivit primelor sondaje la ieșirea de la urne, informează agențiile de presă internaționale.

Milanovic, căruia i-a lipsit foarte puțin ca să câștige alegerile încă din primul tur, s-a clasat în turul doi mult în fața candidatului HDZ, partidul conservator al puterii, Dragan Primorac, care a obținut doar 22% din voturi.

ADVERTISING

Acest rezultat constituie o nouă lovitură dură pentru HDZ și premierul Andrej Plenkovic, vechi rival politic al lui Milanovic, după un scandal de corupție foarte mediatizat în noiembrie.

Chiar dacă puterile președintelui sunt limitate, el este perceput de croați drept un garant al echilibrelor politice. De asemenea, scrutinul are loc în timp ce această țară, cu 3,8 milioane de locuitori și membră a Uniunii Europene, se confruntă cu cea mai ridicată rată de inflație din zona euro, o corupție endemică și o penurie de mână de lucru.

ADVERTISING

Fostă republică iugoslavă, Croația a fost guvernată în principal de HDZ după proclamarea independenței sale în 1991. Însă Milanovic, fost premier de stânga, a preluat președinția țării în 2020 cu sprijinul principalului partid de opoziție, social-democrații (SDP).

Personalitate-cheie a scenei politice din Croația de peste două decenii, el a făcut în mod frecvent uz de o retorică populistă, criticând în mod regulat responsabili europeni și locali.

Duminică, după ce a votat la Zagreb și și-a exprimat încrederea în victoria sa, el a criticat din nou Bruxellesul, pe care l-a catalogat „în multe privințe autocratic și nereprezentativ”.

ADVERTISING

„Milanovic este un fel de omnivor politic”, explică pentru AFP analistul politic Zarko Puhovski, afirmând că președintele este considerat de mulți drept „singura contrapondere, cel puțin simbolică, la guvernul și puterea lui Plenkovic”.

Stilul lui Milanovic a făcut să crească popularitatea sa și a contribuit la atragerea sprijinului alegătorilor de dreapta.

Rivalul său, Dragan Primorac, 59 de ani, fost ministru al educației și științelor revenit în politică după 15 ani de absență, a făcut campanie ca un unificator al Croației, insistând pe patriotism și valorile de familie. „Mesajul meu este mereu același: Croația trece pe primul loc pentru mine”, a declarat el după ce a votat la Zagreb.

Milanovic a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia, dar a criticat și sprijinul militar al Occidentului pentru Kiev. El se afișează drept un opozant ferm față de un program ce ar presupune ca soldați croați să ajute la formarea de trupe ucrainene în Germania.

Aceasta i-a atras lui Milanovic acuzații din partea HDZ că este „o marionetă prorusă”.

„Apărarea democrației nu constă în a spune tuturor celor care nu gândesc ca voi că sunt jucători ruși'', a răspuns el duminică în fața jurnaliștilor.

La rândul lor, tinerii croați și-au exprimat frustrarea în fața lipsei de discuții între liderii politici pe probleme care îi interesează, precum locuințele sau nivelul de trai al studenților.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇