USR nu va vota Guvernul Ciolacu 2, a spus Ionuț Moșteanu, luni, în Parlament.
Întrebat dacă există vreo șansă ca partidul său să-l susțină, la alegerile prezidențiale, pe Crin Antonescu, candidatul alianței UDMR-PNL-PSD-minorități, Moșteanu a răspuns, de asemenea, că „în momentul acesta, nu”.
Cât despre șansele lui Nicușor Dan, în comparație cu cele ale Elenei Lasconi, de a intra în turul al doilea al prezidențialelor, liderul USR a spus: „nu vreau să fac eu scenariu acum, dacă și cu parcă, să vedem ce o să se întâmple în viitor. O să fie decizie de partid, o să fie decizie în continuare”.
„Nu pot să mă antepronunț eu acum cu un scenariu ipotetic, o să vedem ce se întâmplă și ce ne rezervă viitorul. O să vedem cum arată și cât de solide sunt și cifrele despre care tot vorbește toată lumea”, a adăugat Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR.
- Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu: Cred că am învățat toți din greșelile trecute
- Oficial: Crin Antonescu va fi candidatul coaliției la prezidențiale. În 2017, spunea că nu revine în politică nici dacă învie Brătianu