Internaţionalul român Florin Andone a marcat golul prin care Atletico Baleares a învins-o pe SD Ibiza cu scorul de 1-0, duminică, în deplasare, în etapa a 17-a a ligii a patra spaniole de fotbal.
Andone a înscris în min. 16 al partidei, aceasta fiind al treilea său gol pe care îl înscrie în două meciuri.
Echipa atacantului român ocupă locul al doilea în Segunda RFEF, Grupa a 3-a, cu 30 de puncte, devansată de Sant Andreu, 33 de puncte, la finalul turului. Doar prima clasată promovează direct în liga a treia, următoarele patru disputând un baraj.
ADVERTISING