Eugen Sechila, ridicat de Poliție când voia să plece din țară

Eugen Sechila, ridicat de Poliție când voia să plece din țară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Eugen Sechila, un apropiat al lui Călin Georgescu care a strâns semnături pentru campania acestuia, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat.

Surse citate de Agerpres precizează că Sechila a fost împiedicat să părăsească ţara, el fiind ridicat din apropiere de Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, de unde urma să plece spre Ciad.

Mașina sa a fost percheziționată de polițiști.

Sechila este vizat într-un dosar privind promovarea de simboluri legionare, respectiv articolul 4 din OUG 31/2002, care prevede: "(1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe".

ADVERTISING

După audieri, Eugen Sechila a fost plasat sub control judiciar și nu are voie să plece din ţară, transmite G4Media,

Cine este Eugen Sechila

Fost membru al Legiunii Străine, Sechila s-a implicat activ în campania lui Georgescu și a strâns semnături pentru candidatura acestuia.

El este coordonatorul unei asociații care organizează evenimente de comemorare a legionarilor şi tabere de „haiducie”, unde se desfășoară activități paramilitare.

El propune introducerea unei forme de pregătire militară, oficială, încă din liceu.

ADVERTISING

Apare în fotografii lângă Călin Georgescu purtând o insignă care reprezintă simbolul mișcării legionare Garda de Fier, potrivit Libertatea.

Fotografii apărute în presă îl arată pe Sechila la o întâlnire din weekend alături de Călin Georgescu şi fostul mercenar Horațiu Potra.

Cei trei s-ar fi întâlnit la o fermă de cai din Ciolpani ca să organizeze o manifestație în București, în așa fel încât mercenarii controlați de Potra să creeze haos.

Sechila a postat luni un mesaj, pe reţeaua Tiktok, prin care îi chema în Piaţa Victoriei pe toţi cei care l-au votat pe Georgescu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇