Reprezentanţii Serviciului de Informaţii Externe afirmă că deplasarea delegaţiei SIE la Baku a avut loc în cadrul unei misiuni externe, pentru a participa la Baku Security Forum. De asemenea, deplasarea directorului SIE la Abu Dhabi a fost o misiune externă.
Participarea la cursele de Formula 1 de la Baku şi Abu Dhabi s-a făcut la invitaţia gazdelor, în timp ce participarea la Marele Premiu al Italiei a fost o deplasare personală, costurile fiind acoperite personal, susţine SIE.
”Faţă de articolul publicat la 09.12.2024 de G4media.ro, precum şi faţă de informaţiile preluate şi vehiculate în spaţiul public, ce induc în mod greşit ideea că deplasarea Conducerii Serviciului de Informaţii Externe la Baku s-a realizat în interes privat, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că delegaţia SIE a realizat deplasarea în cadrul unei misiuni externe, la invitaţia omologilor azeri, pentru a participa la Baku Security Forum, eveniment ce a reunit delegaţii din peste 50 de ţări”, arată SIE, marţi, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, evenimentul a reprezentat ”o bună oportunitate pentru delegaţia SIE de a discuta în format bilateral şi multilateral subiecte privind securitatea regională şi globală”.
”Detalii cu privire la misiunile externe ale Serviciului şi personalul participant nu pot fi comunicate, având în vedere prevederile legale indicate în răspunsul la solicitarea de presă iniţială, care a vizat perioada ianuarie 2020 – prezent. Totodată, luând act de interesul public manifestat faţă de participarea la Marele Premiu de Formula 1 de la Baku, facem precizarea că aceasta s-a realizat prin grija gazdelor care au invitat delegaţiile la eveniment”, transmite SIE.
De asemenea, referitor la prezenţa directorului SIE la Abu Dhabi, instituţia precizează că ”aceasta a fost o misiune externă, deplasarea s-a efectuat cu un avion de linie, iar participarea la cursă a avut loc la invitaţia gazdelor”.
”În ceea ce priveşte participarea la Marele Premiu al Italiei, aceasta a fost o deplasare privată, efectuată cu avion de linie, costurile aferente fiind suportate personal”, menţionează SIE.
Şeful Serviciului de Informaţii Externe, Gabriel Vlase, a zburat pe data de 12 septembrie cu avion privat la Baku, Azerbaidjan, împreună cu adjunctul Ioan Octavian Briţa, pentru a urmări timp de trei zile Marele Premiu de Formula 1 din Azerbaijan, după cum rezultă din documentele de zbor (gendec) consultate de G4media.ro şi martorilor oculari care i-au văzut pe cei doi la în tribunele de la Baku. Şeful Serviciului de Informaţii Externe, Gabriel Vlase, a zburat şi la Abu Dhabi, unde a avut loc duminică, 8 decembrie, Marele Premiu de Formula 1, conform G4Media.ro.
G4Media a relatat că, pe data de 12 septembrie, un avion de tip Learjet 75 operat de Ţiriac Air decola la ora 8.49 dimineaţa cu destinaţia Baku. La bordul jetului privat se afla şeful SIE, Gabriel Vlase, însoţit de adjunctul său, Ioan Octavian Briţa şi de alte două persoane.
Marele Premiu de Formula 1 din Baku (Azerbaidjan) a avut loc în perioada 13-15 septembrie. Cursa propriu-zisă s-a desfăşurat duminică, 15 septembrie. Pe 13 septembrie şi 14 septembrie au avut loc sesiuni de antrenament deschise publicului, şi tot sâmbătă, 14 septembrie, au avut loc calificările – şi acestea deschise publicului.
Avionul privat a revenit de la Baku pe data de 15 septembrie şi a aterizat pe aeroportul Otopeni la ora 15.10, potrivit datelor furnizate de boardingpass.
SIE a invocat explicit calitatea de ofiţeri activi a unor persoane aflate la bordul avionului pentru a determina G4Media.ro să nu publice informaţiile de mai sus, sub ameninţarea că ”aducerea la cunoştinţă publică a oricăror informaţii legate de activitatea SIE este interzisă” pe motiv că ”poate da naştere unor vulnerabilităţi cu atragerea de incidente de securitate şi prejudicii grave la adresa misiunilor şi vieţii personalului nostru, aflat în serviciul patriei, ce îşi desfăşoară activitatea în exterior”, scrie G4Media.
Potrivit surselor din industrie, un astfel de zbor (durata 3, 5 ore) costă între 50 de mii şi 70 de mii de euro.
Şeful Serviciului de Informaţii Externe, Gabriel Vlase, a zburat la Abu Dhabi unde a avut loc duminică, 8 decembrie, Marele Premiu de Formula 1, ultima cursă din acest sezon, au declarat pentru G4Media.ro multiple surse. Cursa a fost câştigată de Lando Norris de la echipa McLaren, urmat de Carlos Sainz şi Charles Leclerc, ambii de la Ferrari.
Tot anul acesta, Gabriel Vlase a zburat în Italia pentru a vedea Marele Premiu de la Monza, care a avut loc pe 1 septembrie, indică G4Media.