Dacă nu alegem cum trebuie, ne vom destrăma ca nație. Nu e o soluție să te des-țărezi, să-ți iei lumea în cap - Gabriel Liiceanu

Dacă nu alegem cum trebuie, ne vom destrăma ca nație. Nu e o soluție să te des-țărezi, să-ți iei lumea în cap - Gabriel Liiceanu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dacă se petrece grozăvia, să apară acel personaj cu structură psihopată la putere, s-a terminat cu toate patriile mici, vom fi prinși toți într-un malaxor al istoriei de tip coșmaresc. Dezamăgirea nu mai e un argument să stai acasă.

Vă spun sincer, fiecare dintre noi are dreptul la o viață liniștită în țara lui. Nu e o soluție să ne luăm lumea în cap. Trăim la o răscruce și, dacă nu alegem cum trebuie, ne vom destrăma ca nație și vom trăi din nou un coșmar al istoriei.

Gabriel Liiceanu

Ai de unde alege din plin. E atât de mare negrul și atât de promițătoare perspectiva albului, încât nu e nimic de deliberat în momentul de față, spune Gabriel Liiceanu, invitat la podcastul Punctul pe știri (Rock FM).

ADVERTISING

"Cred că discuția noastră nu trimite decât înspre acea categorie de oameni care-și închipuie că pot face o alegere care va costa enorm, să nu se ducă la vot . Despre ei, cu ei aș vrea să vorbim în clipa de față.

I-aș întreba pe cei care stau acasă, spunând că n-au între cine alege, ce alegi între deranjul de a merge o jumătate de oră la vot sau de a te instala într-un coșmar de-o viață? Nu e o soluție pentru nimeni să stea acasă și să spună: o să se petreacă lucrurile cu sau fără mine, într-un fel sau într-altul, nu-i așa?

Dacă la răscrucea la care ne aflăm intrăm pe versantul negativ a istoriei noastre și intrăm pe mâna, cum spune Marius Chivu, a unui șarlatan vândut și nebun, având serviciile rusești în spate, o să asistăm din nou la valuri de români care vor pleca din țară, spunându-și că nu mai au niciun viitor aici.

ADVERTISING

Nu e o soluție, însă pentru nimeni, cred că să se des-țăreze, să-și ia lumea în cap, să plece. N-am văzut emigranți fericiți.

Vă spun sincer, fiecare dintre noi are dreptul la o viață liniștită în țara lui. Nu e o soluție să ne luăm lumea în cap. Trăim la o răscruce și, dacă nu alegem cum trebuie, ne vom destrăma ca nație și vom trăi din nou un coșmar al istoriei".

Întrebat dacă va fi posibil, în scenariul dramatic al venirii la putere a lui Călin Georgescu, să ne izolăm în patriile mici și să rezistăm istoriei mari, Gabriel Liiceanu spune că nu, nu vom avea la dispoziție nici liniștea de acasă, din interiorului zidului nostru de iluzii, interese, pasiuni.

ADVERTISING

"Cu patria mică, adică cu micile pasiuni ale fiecărei vieți, cu hobby-urile fiecăruia între noi, cu interesele personale, se poate trăi atâta vreme cât în jur există un climat respirabil, nu care te sufocă. Or, noi acum nu vom mai trăi într-o atmosferă respirabilă.

Dacă se petrece grozăvia, să apară acel personaj cu structură psihopată la putere, s-a terminat cu toate patriile mici, vom fi prinși toți într-un malaxor al istoriei de tip coșmaresc.

Astea nu-s cuvinte mari. Ne jucăm efectiv cu viitorul nostru, al fiecăruia dintre noi și al celor care vin după noi. Unii dintre noi avem o vârstă la care ne putem spune că am încheiat socotelile cu viața. Da, dar copiii mei, dar nepoții mei? Dar toți cei care au o vârstă care merită să le deschidă viața și să le dea un viitor valabil? Aceia ce fac?

Vorbesc efectiv supraturat, pentru că realizez că e prea mare miza pentru duminică,  pe care o vom trăi. Și rămâne foarte important să mergem la vot și, mai ales, să se mobilizeze cumva cei care au stat acasă din diverse motive".

Să nu se lase oamenii noștri prinși în această idioțenie că femeia nu-i făcută să conducă

"Am auzit în jurul meu nu puțini bărbați care spuneau: “Eu nu pot să votez o femeie să-mi conducă țara. Femeile nu sunt capabile de așa ceva”. Este un argument de tâmpenie uriașă.

O minimă cultură istorică îți spune că în istoria acestei țări au existat femei care au făcut cât legiuni de bărbați. Regina Maria a fost una dintre marile figuri ale țării noastre, care ne-a dat România mare într-un fel care a făcut România să fie cunoscută ca o țară pozitivă în întreaga lume.

Monica Lovinescu a fost o femeie formidabilă. Doina Cornea a fost o femeie formidabilă. Să se gândească fiecare la mamele lor care au făcut trei norme într-o viață, mult mai mult decât face un bărbat de obicei.

Această prostie că o femeie nu poate conduce este cea mai mare greșeală și poate fi speculată de partea adversă. Vă rog, nu vă lăsați, să nu se lase oamenii noștri prinși în această idioțenie că femeia nu-i făcută să conducă. Femeia este exact ca bărbatul, un om care poate să atingă treptele genialității și ale bunului simț", spune Gabriel Liiceanu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇