Program special de Sărbători la Teatrul Ion Creangă: „MagicTIC”, un eveniment unic pentru întreaga familie

Afis_MagicTIC_Teatrul-Ion-Creanga

Teatrul Ion Creangă continuă tradiția evenimentelor organizate an de an, cu ocazia Crăciunului, și anunță „MagicTIC”, un program festiv adresat întregii familii, copii și părinți deopotrivă. „MagicTIC” se desfășoară între 25 noiembrie și 23 decembrie, într-un decor de poveste, creat după un concept unic, și include colinde, activități interactive sub forma unui „Labirint Magic”, spectacole tematice, întâlniri cu Moș Crăciun și alte personaje de basm, dar și multe cadouri dulci.

Program festiv pentru întreaga familie

Sub bagheta „MagicTIC”, Sala Mare din Str. Piața Amzei nr. 13 se va transforma, în această perioadă, într-un tărâm de vis: feeria începe din fața Sălii Mari, continuă în foaiere și atinge forma ei cea mai frumoasă pe scenă, acolo unde cei mici se vor lăsa purtați de aripile fanteziei până departe, în Laponia, sau în alte ținuturi mai misterioase.

Concert aniversar VUNK: magie și muzică pe scena Teatrului Ion Creangă

Deschiderea oficială a evenimentului are loc luni, 25 noiembrie, de la ora 19:00, cu un moment menit să ne introducă în minunata atmosferă a sărbătorilor de iarnă. Publicul va avea parte de clipe unice în sala de spectacol, acolo unde actul artistic se va împleti cu bucuria deschiderii unui sezon plin de surprize. Legendara trupă de muzică pop rock VUNK va da tonul acestui început de poveste printr-un concert aniversar – cu 30 de ani în urmă, sub denumirea VANK, trupa debuta în lumea muzicii pe scena Teatrului Ion Creangă! În aceeași seară, i se va acorda TROFEUL TIC, un premiu pentru întreaga activitate, care va fi înmânat de Gabriel Coveșeanu, Managerul Teatrului Ion Creangă. Fermecați vom fredona și vom dansa alături de VUNK pe melodii care au rămas, de la primele acorduri, în inimile noastre. Concertul se va desfășura într-un cadru restrâns, din care vor face parte prieteni ai trupei și apropiați ai Teatrului.

ADVERTISING

Colinde și atmosferă de poveste în Piața Amzei

Primul capitol din „MagicTIC” este dedicat colindelor. Seri de vis, timp preafrumos – din noiembrie până-n decembrie, în zilele de 29 noiembrie, respectiv 5, 6, 12, 19 și 20 decembrie, în Piața Amzei nr. 13, se vor auzi splendide cântece de sezon, cu drag și grijă alese, toate interpretate de talentații actori TIC. De la ora 17:30, vocile lor vor răsuna în întreaga zonă din Piața Amzei și vor sădi în sufletele trecătorilor voioșia acestei perioade din an.

Decorațiuni de basm și carusel muzical unic

Dar nu doar muzica va da armonie feeriei, ci și locul special amenajat unde vor cânta actorii – în dreapta intrării în Sala Mare, într-o cutie de cadouri uriașă, transformată într-un „carusel muzical” ca rupt dintr-o vrajă, realizat după un concept original, creat de Delia Ionescu, artist vizual și autoarea întregii viziuni privind decorarea spațiului (interior și exterior). Arcada din crengi de brad, împodobită cu globuri roșii, plasată la exterior, a fost gândită ca o poartă de intrare în lumea poveștilor, sursa de inspirație fiind ornamentele medievale din istorisirile pline de taină. Brăduții și ghirlandele din cadrele geamurilor construiesc, la rândul lor, popasul perfect pentru Sania Moșului trasă de reni, încărcată cu daruri, lumină și parfum de sărbătoare.  

ADVERTISING

„Labirintul Magic”: Aventuri și surprize pentru cei mici

Marele capitol sau punctul de interes principal din programul „MagicTIC” îl reprezintă „Labirintul Magic”, adresat copiilor peste 4 ani – o construcție în mărime naturală, proiectată ca o bază de explorare, cu opriri strategice și numeroase provocări, la capătul căreia copiii vor obține recompense și premii, dar vor avea parte și de o întâlnire mult așteptată. Primele sesiuni de activități interactive au loc în weekendurile 30 noiembrie – 1 decembrie și 7 decembrie – 8 decembrie, de 3 ori pe zi, câte 40 de minute, de la 13:30, 14:30 și 15:30. Participanții vor fi ghidați de Spiridușul Bucurie și ajutoarele lui de nădejde, Spiridușii Năsturel și Clopoțel, și, după ce vor îndeplini misiunea dată – de a găsi o serie de indicii, fiecare în ritmul lui și după cum îi este dorința de explorare, mai mică sau mai mare – vor primi un dar pe măsura curiozității lor. Cum nimic nu se compară cu entuziasmul unui copil când i se oferă un cadou, din „Labirintul Magic”, nici un prichindel nu va ieși nepremiat.

Spectacole tematice pentru toate vârstele

Cea de-a doua sesiune de activități are loc în weekendul 21 – 22 decembrie, de 3 ori pe zi, câte 40 de minute, de la aceleași ore, 13:30, 14:30, 15:30, și luni, 23 decembrie, la intervale orare diferite: 17:00, 18:00, 19:00. Odată cu apropierea Crăciunului, emoțiile cresc, provocările din labirint la fel, iar ritmul devine mai alert. Dar surpriza de la finalul traseului este pe măsură: întâlnirea cu Moș Crăciun! Din punct de vedere vizual,  drumul până la labirint stă, și el, sub semnul farmecului: a doua „poartă” care continuă incursiunea în lumea poveștilor deschide, în foaierul de sus,  perspectiva unei păduri de brazi cu mii de luminițe. Urmează apoi o cărare delimitată de balustradele îmbrăcate în cetină cu sclipiri de beculețe, pentru a ajunge în foaierul de jos, acolo unde copiii vor descoperi cea mai captivantă parte din istoria „MagicTIC”, „Labirintul Magic”.

ADVERTISING

Ultimul capitol (dar nu cel din urmă!) al evenimentului „MagicTIC” îl constituie spectacolele TIC. Repertoriul reprezentațiilor „MagicTIC” include titluri tematice, dar și cele mai recente premiere ale Teatrului – destinate tuturor categoriilor de vârstă și cu conținut variat, care au la bază fie literatura lumii, fie literatura de la noi.

Adresate publicului peste 4 ani, highlight-urile perioadei sunt „Supereroii revin!” și „Alertă în Laponia”, care aduc în atenția spectatorilor subiecte ce îl au în comun pe Moș Crăciun. Dacă, în primul, miza constă în recuperarea poveștilor copilăriei, plecând de la un context actual, în care se vor regăsi atât copiii, cât și părinții, în al doilea, ea este... înveselirea renului Rudolf. În universul teatrului pentru cei mici, personajele țes conspirații pentru a restabili veselia, visează mult și iubesc, într-un mod aparte, finalurile fericite. Misiunea lor va fi împlinită, fără doar și poate, cu mare succes la „MagicTIC”. 

Biletele pentru eveniment sunt disponibile acum

Publicul este invitat, între 25 noiembrie și 23 decembrie, să se bucure de fiecare moment petrecut la Teatrul Ion Creangă, de colinde, activități interactive și spectacole de teatru, trăind alături de cei mici atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă, menită să rămână în inimile tuturor.

Biletele pentru spectacole și „Labirintul Magic” au fost puse în vânzare atât online, pe platformele Entertix.ro și Myticket.ro, cât și la Casa de bilete a Teatrului Ion Creangă – tel. 0767 934 374.

Parteneri de stagiune: Entertix.ro, Shakespeare School, Editura Didactica Publishing House, Societatea de Transport București l Parteneri media: spotmedia.ro, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio București FM, Agerpres, Zile și Nopți, BookHUB, GoKid, Forbes Kids, Moderndads.ro, Paptot, Qbebe, Social Moms, Cult-ura.ro, Theatrum, Mommy HAI l Monitorizare media: mediaTRUST l Eveniment recomandat de Radio Itsy Bitsy FM.