Ianis Hagi (26 de ani) a numit echipa pentru care vrea să joace în 2025, după ce anul 2024 a fost unul în care a avut parte de momente mai puțin faste.
Revenit la Rangers la începutul lunii octombrie, după ce și-a rezolvat un diferend contractual, Ianis Hagi este pregătit să dea tot ce are mai bun în continuare pentru echipa scoțiană.
Hagi a anunțat că "gândul meu e să fiu la capacitate maximă pentru Rangers".
”(n.r. ți-a fost greu în acest sezon la Rangers?) Nu mi-e greu, fiindcă am trecut printr-un moment mult mai greu când am fost departe de fotbal. Contează să fiu sănătos, apoi știu că Dumnezeu are un destin pentru fiecare în parte. Eu știu că trebuie să fiu pregătit și să fiu liniștit mental că m-am antrenat cât am putut.
Nu cred că pot să mă împing mai mult ca la momentul actual. Este logic, cumva, să se scrie când situația unui jucător nu este clară la un club. Gândul meu e să fiu la capacitate maximă pentru Rangers”, a declarat Ianis Hagi după România - Cipru 4-1, citat de Digi Sport.
Ianis Hagi are contract cu Rangers până în 2026.