Energia solară a crescut cu aproape 60% în 2024. Hidroelectrica a produs mai puțin ca termocentralele

Energia solară a crescut cu aproape 60% în 2024. Hidroelectrica a produs mai puțin ca termocentralele

Energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024 a fost de 2,93 miliarde kWh, în creştere cu 58,6% faţă de perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cifrele referitoare la energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice includ şi prosumatorii.

Producţia din termocentrale a fost de 12,64 miliarde kWh, în scădere cu 0,3%, producţia din hidrocentrale a fost de 11,46 miliarde kWh, în scădere cu 23,6%, iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7,97 miliarde kWh, în scădere cu 3,8%.

ADVERTISING

Producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2024, a fost de 4,63 miliarde kWh, consemnând un declin de 16,9% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Consumul final de energie electrică în primele nouă luni a fost de 37,44 miliarde kWh, cu 1,2% mai mare faţă de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2023. Consumul final de energie electrică în economie a crescut cu 0,7%, consumul populaţiei a crescut cu 3,2%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 1%.

ADVERTISING

Exportul de energie electrică a fost de 8,16 miliarde kWh, în scădere cu 5,2%, iar importul de 9,52 miliarde kWh, în creştere cu 61,1%.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇