Povestea electorală AUR-Simion-Șoșoacă este despre cum creezi un monstru ca apoi să ai cu cine să te lupți eroic. Numai că poveștile acestea pot avea două finaluri. Să răpui monstrul sau să te răpună el pe tine.
România nu are o tradiție extremistă în politică, precum Germania, spre exemplu. Genul acesta de radicalism nu ne e specific. Noi mai degrabă o dăm pe bășcălie sau pe mica înțelegere.
La noi nici marea criminalitate nu are tușele teribile din alte țări. 90% dintre crime încep cu “în seara/ziua cutare am fost la cârciumă și am băut”.
Atunci când asemenea accidente au apărut și au luat proporții, legionarii, de exemplu, a fost în bună măsură pentru că frustrarea societății în raport cu tarele clasei politice și ale guvernărilor au depășit nivelul, extrem de ridicat de altfel la noi, de suportabilitate. Această frustrare a adus aderență fenomenului politic deviant.
Ceea ce se întâmplă acum nu face excepție absolut deloc.
Mâna din pâcla groasă
“În societatea românească tot mai mulți oameni sunt abandonați, nereprezentați de actuala clasa politică, credibilitatea autorităților este prăbușită, educația este precară, sursele de promovare a propagandei și manipulării sunt tot mai numeroase și din ce în ce mai profesioniste.
Problema nu e dacă AUR va ajunge vreodată să guverneze. Problema este această masă tăcută, acest strat opac și compact al societății, la care nu mai ajunge nimic și nimeni. Și el este majoritar astăzi. Dacă nu înțelegem că noi suntem cei care trebuie să le oferim o soluție, noi suntem obligați să îi ajutăm și să îi recuperăm, nu este decât o problemă de timp până când din această pâclă groasă va ieși o mână care ne vă strânge de gât pe toți.
Până la urmă, norocul nostru este că cei din AUR sunt niște oameni nemobilați intelectual și primitivi. Ce o să ne facem însă dacă va apărea un personaj inteligent, charismatic și el va mobiliza permafrostul ăsta care stă să explodeze?”, spunea într-un interviu pentru SpotMedia.ro, în februarie 2022, istoricul Mădălin Hodor.
AUR și Șoșoacă sunt voci ale frustrării oamenilor, mulți dintre ei altfel pașnici, unii chiar educați, care nu mai suportă ceea ce li se livrează.
Dacă soluții nu văd niciunde, dacă speranță nu mai au, măcar să își descarce cumva furia și neputința. Să se răzbune cumva prin vot pentru că se simt nereprezentați, neascultați, umiliți de ce ei pe care i-au tot ales.
Iar principalul resort, la fel ca în victoria lui Trump din SUA, este cel economic, pentru marea masă, simplă și fără prea multe scrupule principiale.
În 2020 fenomenul AUR a luat prin surprindere simplistă clasa politică din România. De unde au apărut cele 9 procente ale AUR? Și refugiul cel mai comod a fost în conspiraționism: l-au creat serviciile.
Nu cred în teoria asta, deși e aproape oficială o anumită legătură și chiar antrenarea lui George Simion, cu timp în urmă, dar pentru acțiuni în afara țării, urmată de o posibilă și cu multe precedente scăpare de sub control.
Fenomenul AUR a fost creat de proasta guvernare, de sfidarea constantă a cetățeanului, de inepția politicii “main stream” și a rezultatelor ei catastrofale, mai ales economic.
Iar apelul la nostalgia comunistă pe care Simion îl face constant este, de fapt, apelul la nostalgia predictibilității, a ordinii și absenței ostentației cu care puternicii zilei sfidează omul de rând.
Călare pe monstru
Deși simpliști, politicienii români sunt totuși șmecheri și au încercat să transforme curentul acesta al frustrării, tot mai mare pe măsură ce guvernarea era mai proastă, într-o oportunitate.
Dacă există cei care simt nevoia să descarce frustrarea, există și cei oripilați de această descărcare, cu cât ea e mai stridentă și mai antioccidentală, oameni care au căpătat niște reflexe democratice și occidentale și pentru care manifestările de grotă politică sunt terifiante.
Și pe această logică monstrul creat a fost pus la muncă: să mobilizeze electoratul speriat de extremism, Roexit, revigorarea comunismului și a naționalismului primitiv.
A fost folosită la europarlamentare pentru a justifica lista comună PSD-PNL și comasarea cu localele. Planul era să fie folosită și pentru că partidele să aibă candidat comun la prezidențiale, dar nu s-au înțeles în privința lui.
Și între timp au continuat să hrănească monstrul. Și involuntar, din incompetență și prostie, dar și voluntar prin amplificarea și validarea profilului lui Simion, apoi prin înlăturarea abuzivă a Dianei Șoșoacă din competiția prezidențială.
Și Marcel Ciolacu, și Nicolae Ciucă sunt interesați să se bată cu spectrul Simion, unul în perspectiva finalei, al doilea pentru a ajunge acolo.
Doar că toată această spaimă de Simion pe care o proiectează pentru a o mulge electoral îi foloseşte lui Simion, tot mai atractiv pentru frustrați și dezamăgiți. Dacă va fi umflat până dincolo de un punct critic, este posibil să nu mai poată fi dezumflat și să creeze masa critică.