Bubuitură puternică într-un avion Boeing 737. Pilotul a fost nevoit să aterizeze de urgență (Video)

Bubuitură puternică într-un avion Boeing 737. Pilotul a fost nevoit să aterizeze de urgență (Video)

Încă un incident periculos pentru un avion Boeing 737. Aeronava aparţinând companiei australiene Qantas a făcut vineri cale întoarsă la scurt timp după decolare şi a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Sydney, din cauza unei defecţiuni la motor care a provocat o bubuitură şi un incendiu de vegetaţie.

Zborul QF520 trebuia să transporte pasageri de la Sydney la Brisbane. Însă aeronava a fost nevoită să se întoarcă pentru o aterizare de urgenţă, după ce s-a învârtit în aer „pentru o scurtă perioadă”, a explicat pilotul-şef al companiei aeriene, Richard Tobiano.

ADVERTISING

„Inginerii de la Qantas au efectuat o inspecţie preliminară a motorului şi au confirmat că este vorba despre o defecţiune izolată a motorului”, a precizat compania aeriană, într-un comunicat. „Deşi clienţii au auzit o bubuitură puternică, nu a existat nicio explozie”, a dat asigurări compania, care va efectua o investigaţie pentru a determina cauza apariţiei problemei la motor, relatează AFP.

„Unul dintre motoare părea să fi cedat. Zece minute mai târziu, pilotul a anunţat că există o problemă cu motorul drept de la decolare”, a declarat Georgina Lewis, o pasageră a zborului, pentru postul local de televiziune Channel Nine.

ADVERTISING

Un alt pasager, Mark Willacy, jurnalist la postul naţional de televiziune ABC, a declarat că avionul a decolat cu greutate după ce s-a auzit un „mare bum”.

„Acel mare bum, produs când roţile s-au desprins de la sol, şi vibraţiile - nu am mai simţit niciodată aşa ceva”, a declarat el pentru ABC.

Pe de altă parte, Airservices Australia a precizat într-un comunicat că defecţiunea motorului „a aprins vegetaţia adiacentă pistei”, un incendiu care a fost stins imediat de pompieri.

Pista afectată de acest scurt incendiu a fost închisă şi urma să fie din nou operaţională vineri seara.

ADVERTISING

Incidentul nu s-a soldat cu nicio victimă.

11 zboruri interne au fost anulate, iar alte patru au fost redirecţionate către alte aeroporturi, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului din Sydney.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇