Cei mai importanţi procurori ai UE analizează acuzaţiile de fraudă şi corupţie, inclusiv utilizarea necorespunzătoare a fondurilor europene legate de campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 2019 a lui Manfred Weber, unul dintre cei mai influenţi politicieni de la Bruxelles şi liderul celui mai mare grup din Parlamentul European, Partidul Popular European.
Ancheta este condusă de Parchetul European (EPPO), care are sarcina de a eradica folosirea abuzivă şi ilegală a banilor UE, au declarat pentru Politico doi ofiţeri de poliţie belgieni şi un purtător de cuvânt al Biroului procurorului belgian.
EPPO colaborează în acest caz cu poliţia belgiană.
Poliţia belgiană investighează trei persoane, dintre care două de rang înalt, care au legătură cu campania lui Weber din 2019.
Ancheta vrea să afle dacă cele trei persoane au primit în mod necorespunzător plăţi atât de la PPE, cât şi de la grupul PPE, reprezentarea partidului în Parlamentul European.
Banii pentru grupurile parlamentare, care provin de la contribuabili, nu trebuie să fie cheltuiţi pentru campanii politice.
Un document al poliţiei belgiene văzut de Politico citează martori pentru a discuta despre acuzaţii penale, inclusiv „falsificarea unui document public”, „falsificarea de documente publice de către un funcţionar public în exerciţiul funcţiunii”, „abuz de încredere”, „fraudă” şi „corupţie publică”.
PPE neagă că ar fi vizat de o anchetă
Grupul PPE a negat că ar avea cunoştinţă de anchetă.
„Nu am fost contactaţi de EPPO, de autorităţile belgiene sau de orice altă agenţie de aplicare a legii cu privire la o posibilă anchetă de orice fel.
Grupul PPE impune standarde riguroase în execuţia bugetului său şi se supune în mod voluntar unui control pentru a asigura conformitatea”, se arată într-o declaraţie a grupului PPE.
În ultimele săptămâni, ofiţerii de poliţie din cadrul Biroului belgian anticorupţie au intervievat martori care au lucrat pentru campania lui Weber de la alegerile europene din 2019 în calitatea sa de candidat principal al PPE.
Anchetatorii au pus întrebări despre trei persoane identificate care „ar fi putut fi recompensate de grupul PPE, în timp ce furnizau servicii pentru Partidul Popular European legate de campania din 2019”, a declarat poliţia, conform documentului (Politico a ales să nu facă public numele persoanelor respective).
Oficial, cei doi consilieri de rang înalt ai lui Weber menţionaţi în document şi-au părăsit locurile de muncă plătite de Parlament în prima jumătate a anului 2019 pentru a prelua funcţii în cadrul partidului. A treia persoană menţionată a lucrat doar pentru partid atât înainte de începerea campaniei lui Weber, cât şi după încheierea acesteia.
Weber nu este unul dintre cei trei nominalizaţi în documentele văzute de Politico.
Una dintre persoanele menţionate, vorbind în numele tuturor celor trei, a declarat că „nu au cunoştinţă de nicio investigaţie” şi a negat că cei trei au primit vreo compensaţie din partea grupului PPE în timpul campaniei.
Weber, din ce în ce mai contestat în PPE
Weber admite că primeşte un salariu dublu pentru funcţiile sale, un subiect de controversă chiar şi în cadrul familiei sale politice.
În plus faţă de cei aproximativ 8.000 de euro net pe care îi câştigă lunar în calitate de deputat european, el primeşte şi 14.120 de euro în calitate de preşedinte al PPE, conform celei mai recente declaraţii financiare a acestuia (şi asta nu include miile de euro din indemnizaţiile lunare).
Toate persoanele menţionate în documentul Poliţiei au lucrat pentru partid în timpul campaniei lui Weber.
Clasarea PPE pe primul loc în alegerile din mai 2019 îl plasa teoretic pe Weber în poziţia de preşedinte al Comisiei Europene în cadrul aşa-numitului sistem „Spitzenkandidat” - candidat principal - dar liderii UE au ales-o în cele din urmă pe Ursula von der Leyen.
În schimb, Weber şi-a consolidat puterea în cadrul familiei PPE, în care von der Leyen este, de asemenea, un membru important.
Deja lider al grupului parlamentar PPE din 2014, Weber a preluat în 2022 şi funcţia de preşedinte al partidului, pe măsură ce se apropia campania electorală pentru europarlamentarele din 2024.
Ce spune EPPO
Nimeni nu a fost inculpat oficial.
„Grupul PPE se mândreşte cu faptul că îşi extinde cooperarea deplină” cu autorităţile judiciare, a declarat un purtător de cuvânt al lui Weber şi al grupului PPE, într-un răspuns pentru Politico, adăugând că niciun auditor extern „nu are în prezent cazuri deschise de presupusă utilizare necorespunzătoare a fondurilor”.
EPPO, parchetul european condus la Laura Codruţa Kovesi, este însărcinat cu investigarea infracţiunilor grave care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene şi ţine legătura cu autorităţile naţionale de aplicare a legii pentru investigaţiile sale.
Întrebat despre ancheta asupra PPE, un purtător de cuvânt al EPPO, care de obicei nu comentează cazurile în curs, a declarat: „Avem o investigaţie în curs cu privire la acuzaţii de utilizare abuzivă a fondurilor UE comise în Belgia de către membri ai unui grup politic din Parlamentul European. Cu toate acestea, în acest stadiu, această anchetă se limitează la fapte şi nu există suspecţi. Ori de câte ori putem spune ceva despre oricare dintre investigaţiile noastre, vom face acest lucru în mod proactiv”.
Întrebat despre cazul PPE, şi purtătorul de cuvânt al Procuraturii belgiene a refuzat să ofere detalii. „Ancheta este condusă de Parchetul European şi, prin urmare, nu pot comenta cazul”, a declarat Eric Van Der Sypt.
Anul trecut, poliţia belgiană şi cea germană au descins la sediul din Bruxelles al PPE în cadrul unei anchete privind o suspiciune de luare de mită în afaceri legate de alegerile din 2019. Ancheta a fost condusă de autoritatea anticorupţie germană, dar a fost respinsă ca fiind „nefondată” de către PPE. Nu există nicio dovadă că ancheta EPPO de acum are legătură cu aceasta.