Fostul internaţional brazilian Ze Carlos, vicecampion mondial cu Selecao în 1998, a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 56 de ani, a anunţat fostul său club Sao Paulo FC, citat de AFP.
„Cu imensă durere, Sao Paulo FC anunţă decesul lui Jose Carlos de Almeida, Ze Carlos, vineri la Osasco”, în apropiere de Sao Paulo, a indicat clubul paulista într-un comunicat.
Ze Carlos, născut pe 14 noiembrie 1967, a trăit cei mai frumoşi ani ai carierei sale la Sao Paulo FC, club la care a evoluat între 1997 şi 1999.
Clubul brazilian nu a precizat cauza morţii fostului fundaş, însă mass-media locală precizează că a fost vorba de un stop cardiac.
La Cupa Mondială din 1998, găzduită de Franţa, Ze Carlos a fost titular în semifinala câştigată de Brazilia cu 4-2 la loviturile de departajare în faţa Olandei, la Marsilia, înlocuindu-l pe Cafu, suspendat pentru partida respectivă.
Însă el a revenit pe bancă în finala pierdută de Selecao în faţa Franţei lui Zinedine Zidane (scor 0-3).
Ze Carlos nu a mai jucat pentru Selecao după Mondialul respectiv şi s-a retras din activitate în 2005.