Israelul a confirmat marţi că l-a ucis pe Hashem Safieddine, cel care ar fi trebuit să-i urmeze în funcţie defunctului lider al Hezbollah, Hassan Nasrallah, care a fost ucis luna trecută într-un atac israelian vizând grupul militant libanez susţinut de Iran.
Armata israeliană a declarat că Safieddine a fost ucis într-un atac efectuat în urmă cu trei săptămâni în suburbiile sudice ale Beirutului, aceasta fiind prima confirmare a morţii sale. La începutul acestei luni, Israelul a declarat că acesta a fost „probabil” eliminat, relatează Reuters.
„Am ajuns la Nasrallah, la înlocuitorul său şi la cea mai mare parte a conducerii superioare a Hezbollah. Vom ajunge la oricine ameninţă securitatea civililor din statul Israel”, a declarat şeful armatei israeliene, generalul locotenent Herzi Halevi.
Israelul a desfăşurat o ofensivă tot mai intensă în Liban, după un an de confruntări la frontieră cu Hezbollah, cel mai bine înarmată dintre forţele aliate ale Iranului din Orientul Mijlociu. Gruparea a acţionat în sprijinul militanţilor palestinieni care luptă împotriva Israelului în Gaza, dar este afectată de o serie de decese ale comandanţilor săi de rang înalt în atacurile aeriene israeliene din ultimele săptămâni.
Rudă cu Nasrallah, Safieddine a fost numit în Consiliul Jihadului - organismul responsabil pentru operaţiunile sale militare - şi în consiliul executiv, care supraveghează afacerile financiare şi administrative ale Hezbollah.
Safieddine şi-a asumat un rol proeminent de purtător de cuvânt al Hezbollah în ultimul an de ostilităţi cu Israelul, adresându-se la funeralii şi alte evenimente la care Nasrallah nu a putut participa din motive de securitate.
Până în prezent, Israelul nu a dat niciun semn de relaxare în campaniile sale din Gaza şi Liban, chiar şi după asasinarea mai multor lideri ai Hamas şi Hezbollah, care l-a pierdut pe Nasrallah, puternicul său secretar general, într-un atac aerian la 27 septembrie.
Diplomaţii spun că Israelul urmăreşte să îşi fixeze o poziţie puternică înainte ca o nouă administraţie americană să preia conducerea după alegerile din 5 noiembrie din SUA.
Blinken, într-un turneu dificil în Orientul Mijlociu
Confirmarea de către Israel a morţii lui Safieddine a venit în timp ce secretarul de stat american Antony Blinken a făcut presiuni, marţi, asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu să capitalizeze uciderea liderului Hamas, Yahya Sinwar, prin asigurarea eliberării ostaticilor atacului din 7 octombrie şi prin încetarea războiului din Gaza.
După repetate încercări eşuate de a intermedia o încetare a focului între Israel şi Hamas, Blinken este la a 11-a deplasare în Orientul Mijlociu de la izbucnirea războiului din Gaza - şi ultima înainte de alegerile prezidenţiale care ar putea bulversa politica SUA.
Blinken caută, de asemenea, modalităţi de dezamorsare a conflictului din Liban, unde, cu o noapte înainte, cel puţin 18 persoane fuseseră ucise, inclusiv patru copii, şi 60 au fost rănite de un atac aerian israelian în apropierea principalului spital de stat din Beirut.
Blinken a exprimat speranţele SUA că moartea liderului Hamas Sinwar - învinuit pentru declanşarea unui an de război devastator prin planificarea atacului militant mortal iniţiat din Gaza asupra teritoriului israelian, la 7 octombrie anul trecut - va oferi o nouă oportunitate pentru pace.
Într-o declaraţie emisă de biroul său, Netanyahu a spus că eliminarea lui Sinwar „poate avea un efect pozitiv asupra întoarcerii ostaticilor, asupra realizării tuturor obiectivelor războiului şi asupra perioadei de după război”.
Însă nu a fost menţionată nicio posibilitate de încetare a focului după un an de război în care capacităţile militare ale Hamas au fost puternic degradate, iar Gaza a fost în mare parte redusă la ruine, cu majoritatea celor 2,3 milioane de palestinieni strămutaţi.