Federaţia Română de Fotbal a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, încetarea parteneriatului cu Nordis Grup, sponsor al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), ca urmare a acuzaţiilor de fraudă imobiliară cu care se confruntă în ultimele săptămâni compania.
„Federaţia Română de Fotbal anunţă încetarea parteneriatului cu Nordis Grup, care a susţinut activitatea Comisiei Centrale a Arbitrilor. Colaborarea, menită să sprijine programele de dezvoltare şi modernizare a arbitrajului românesc, nu va mai continua începând de astăzi”, se menţionează pe site-ul citat.
Conducerea FRF menţionează că va căuta un alt sponsor care să susţină activitatea Comisiei Centrale a Arbitrilor.
"Investiţia în pregătirea arbitrilor reprezintă un element esenţial pentru asigurarea unui arbitraj de calitate în competiţiile naţionale şi internaţionale. În acest sens, FRF se angajează să găsească un nou partener strategic care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a nivelului de pregătire al arbitrilor români. Noul partener al CCA va fi anunţat în perioada următoare, după finalizarea discuţiilor în curs", mai precizează FRF.
Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în dezvoltarea de ansambluri hoteliere şi rezidenţiale de lux, a fost principalul sponsor al CCA de la sfârşitul anului 2020, arbitrii din primele trei eşaloane purtând numele companiei pe tricouri în timpul meciurilor, dar şi pe celelalte echipamente. Din aprilie 2021, Nordis a semnat un alt contract cu FRF, devenind sponsor şi al selecţionatelor Under 19 şi Under 20 ale României, iar din mai 2022 şi al reprezentativei Under 21.
Compania Nordis Group se află de câteva săptămâni în mijlocul unui scandal de fraudă imobiliară în urma investigaţiei jurnalistice realizate de Recorder. Dezvoltatorul imobiliar este acuzat că a încasat bani în avans de la mai multe persoane pentru construcţia a sute de apartamente pe care nu le-a realizat.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti se află deja un dosar privind deschiderea procedurii de insolvenţă a Nordis Management SRL. În prezent, procedura se află în etapa primelor măsuri din perioada de observaţie, respectiv cea de notificare a tuturor creditorilor, întocmirea tabelului preliminar al creditorilor, inventarierea şi evaluarea bunurilor companiei.
În urma scandalului, mai mulţi oameni politici au anunţat că vor depune în Parlament un proiect de lege denumit "Nordis" prin care dezvoltatorii imobiliari să nu poată solicita unui cumpărător un avans mai mare de 10-15% din valoarea apartamentului.