Referendumul Gabrielei Firea și al lui Sorin Oprescu

Referendumul Gabrielei Firea și al lui Sorin Oprescu

Că Bucureştiul are nevoie de o nouă lege care să deblocheze orașul sufocat este evident și nu de azi. A avea 6 orașe într-unul singur, cu 7 primari necoordonați și adesea rivali politic, este calea sigură spre eșec.

După cum e adevărat că în București s-a construit frenetic și aiurea, fără nicio regulă de urbanism, dar și că primăria generală este nevoită să stea mereu cu mâna întinsă la Guvern.

Dar nu e deloc clar, dimpotrivă, dacă referendumul propus de Nicușor Dan dă răspunsul la aceste întrebări.

Ce propun cele două întrebări formulate de primarul general?

Pe scurt, centralizare totală în privința autorizațiilor de construcție în mâna primarului și arbitrariu politic în privința împărțirii banilor Capitalei.

Așa cum sună întrebarea, CGMB, de fapt, consilierii partidelor politice, vor împarți banii după cum îi duce capul, fără vreun criteriu. Că ulterior vor apărea și eventuale criterii, de exemplu, după cum propune Ciprian Ciucu, banii să acopere competențele fiecărei primării, este o posibilitate. Deocamdată ele nu apar.

ADVERTISING

A detaliat efectele adverse ale întrebărilor Ovidiu Voicu, director executiv al Centrului pentru Inovare Publică.

𝐃𝐞𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐩𝐨𝐩𝐮𝐥𝐢𝐬𝐭ă 𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐢𝐜𝐮ș𝐨𝐫 𝐃𝐚𝐧. 𝐕𝐨𝐢 𝐫ă𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐍𝐔 𝐝𝐚𝐜ă 𝐬𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐞 𝐥𝐚 𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐝𝐮𝐦.Dl. Nicușor Dan a...

Publicată de Ovidiu Voicu pe Miercuri, 16 octombrie 2024

Cea de-a treia întrebare, propusă de PSD, este balast populist electoral, pentru că nimic nu împiedică nici acum majoritatea din Consiliu să propună un program antidrog. PSD bagă și el capul în poza referendumului pe o temă care îl avantajează în București.

De fapt, aceasta și este una dintre marile probleme ale acestui referendum – instrumentalizarea electorală a unor teme de real interes care astfel sunt fușerite sub presiunea emoției politice a momentului și a personalizării.

Nicușor Dan bate fierul cât e cald și încearcă să capitalizeze la maximum bonusul electoral al câștigării alegerilor, cu un discurs cu tușe de șantaj la adresa oricui s-ar opune într-un fel sau altul: ”cetăţenii ne vor judeca pe toţi cu ştampila în mâna”.

În plus, domnia sa este în fața deciziei finale a ICCJ în dosarul incompatibilității stabilite de ANI, verdict amânat deja de două ori și ajuns la un nou termen de pronunțare, marți, la numai o zi după votarea referendumului.

Sigur că după ce a câștigat la CAB, Nicușor Dan pleacă cu prima șansă în recursul ANI, dar asta nu înseamnă că o decizie care să-l arunce din scaunul de primar și să-l pună 3 ani sub interdicția de a ocupa o funcție publică este exclusă.

Și dacă ar fi să fie așa, Nicușor Dan are toate motivele să vrea să plece victimizat și să transforme momentul într-o trambulină electorală pentru viitoarele alegeri, nu locale, ci prezidențiale.

Partidele nu mai știu cum să-l lingușească, doar-doar prind ceva din votanții primarului. Tușele sunt adesea ridicole: PNL a avut candidat la alegerile din Capitală, iar Sebastian Burduja a fost extrem de critic cu actualul primar.

Dna Clotilde Armand, până acum primăriță a Sectorului 1, candidată pentru un nou mandat în iunie, pledează pentru desființarea sectoarelor. Dacă ar fi câștigat în iunie, tot în primul rând din poza referendumului ar fi fost?

Tot demersul mustește de ipocrizii greu de trecut cu vederea

Ca să maximizeze efectul politic, dl Nicușor Dan propune, de fapt, o comasare. Chiar domnia sa a folosit acest cuvânt. Și este aplaudat fix de cei care la începutul anului demonizau, pe bună dreptate, comasarea decisă de PNL și PSD. Aceasta este comasarea bună, aceea era comasarea rea.

Bună sau rea, ea va complica scrutinul din primul tur al prezidențialelor în București, cu încă un set de birouri electorale și încă 3 buletine. Complicațiile comasării din 9 iunie au fost intens discutate și criticate.

Ca să le evite, primarul general cere Guvernului o modificare a legislației electorale prin OUG, cu o lună înainte de alegeri. Cam cât scandal a fost până acum pentru schimbarea regulilor în timpul jocului și de câte ori a fost invocată încălcarea regulilor Comisiei de la Veneția?

Care Comisie de la Veneția respinge mai ales contaminarea temelor electorale, adică fix ce se va întâmpla acum. În București, turul întâi al prezidențialelor va deveni o noua alegere a primarului general. Nu vom mai discuta serios nici teme prezidențiale, dar nici propunerile supuse consultării publice.

Și nici faptul că referendumul în sine nu are nicio putere juridică. Transformarea lui în legislație trebuie făcută de Parlament, după alegeri, de noua majoritate.

Modificarea legislației prin OUG fix în sensul comasării cerute de Nicușor Dan – secții comune pentru ambele scrutine – a mai fost făcută de Guvernul Cioloș în 2016 pentru un referendum local la Oradea. Și a venit Decizia CCR 361 din 26 mai 2016 care a declarat OUG neconstituțională, pentru că nu se putea justifica situația excepțională.

De fapt, cheia corectă de raportare la referendumul din București stă în alte întrebări, pe care nu le veți găsi pe buletinul de vot:

  • Dacă acest referendum cu aceste întrebări, cu modificarea legii în buza scrutinului, ar fi fost solicitat de Gabriela Firea sau de Sorin Oprescu, ați fi socotit că e o idee bună?
  • Modificările dorite de Nicușor Dan vor fi bune pentru București și după ce domnia sa nu va mai fi primar general și în locul lui ar fi, de exemplu, Firea 2 sau Oprescu 2? Concret, ar fi bine ca Firea 2 sau Oprescu 2 să aibă în mână toate autorizațiile de construcție și împărțirea arbitrară a banilor?

Dacă da, votați cu încredere. Dacă nu, să nu uitați că nimeni nu e etern în funcție și există o vorbă care spune că e pentru cine se nimerește.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇