FCSB a anunțat, după derby-ul cu Dinamo (2-0, pe Arena Națională), o schimbare importantă în echipă pentru meciul cu Rapid.
Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a anunțat că Octavian Popescu și Alexandru Musi vor face schimb de locuri la meciul cu Rapid. Adică Popescu va trece pe banca de rezerve, iar Musi va fi titular în etapa următoare, după golul marcat contra lui Dinamo.
Becali a fost nemulțumit de prestația lui Octavian Popescu din meciul cu Dinamo și i-a transmis public acestuia că va sta pe bancă la partida contra Rapidului.
"Bă, vezi-ți de treaba ta, că nu ai revenit încă. Ai jucat bine la tineret, dar dă goluri, să te văd! (…) Acum, normal, o să joace el (n.r.- Musi), că a dat gol. Să stea afară George (n.r. - Tavi Popescu). Așa ar fi normal", a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
Meciul FCSB - Rapid se joacă duminică, 27 octombrie, de la ora 21:00, în etapa a 14-a din Superliga României și va fi transmis LIVE de SpotMedia.ro.