IMM-urile nu vor creșterea din nou a salariului minim. E un efort financiar foarte mare

IMM-urile nu vor creșterea din nou a salariului minim. E un efort financiar foarte mare

Salariul minim pe economie nu ar fi trebuit să se majoreze, fiind a doua creştere în şase luni, a declarat secretarul general al Consiliului Naţional al IMM-urilor, Sterică Fudulea.

Acesta a participat, miercuri după-amiază, la Palatul Victoria, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit.

„Propunerile noastre au fost, în primul rând, că nu ar fi trebuit să crească, pentru că este, deja, a doua creştere în şase luni de zile.

ADVERTISING

Discutăm, deja, de o creştere de încă 12% faţă de cea de la jumătatea anului, care a însemnat o creştere de 11%, şi asta înseamnă că începând cu anul viitor avem o creştere a salariului minim pe economie cu 22,5%.

Cu toate acestea, am propus ca acea facilitate de 300 de lei să rămână în continuare în această creştere a salariului minim pe economie şi să adăugăm, bineînţeles, şi acel procent de 5% deja, lansat în piaţă, astfel încât să fim cumva predictibili, şi să vedem lucruri realizabile, deja, în viitor.

ADVERTISING

Datorită faptului că avem o lege în Parlament, unde există un mecanism european de aplicabilitate a legii salariului minim pe economie, am căzut de comun acord să păstrăm pragul minim al acelui procent de 47%, care înseamnă 4.050 de lei, cu păstrarea acelui 300 de lei dedus din salariul minim pe economie", a declarat Sterică Fudulea.

El a punctat că majorarea salariului minim de la 1 ianuarie va însemna încă 350 de lei în plus pe care-i plăteşte un antreprenor pentru un angajat.

„Înseamnă un efort financiar foarte mare pentru companiile mici", a declarat Fudulea.

ADVERTISING

Valentin Cristea, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al IMM-urilor pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia, a punctat că în discuţiile din cadrul CNT s-a agreat să fie o singură creştere pe an a salariului minim.

„Am hotărât cu sindicatele şi a acceptat şi guvernul să nu se mai mărească salariul minim pe economie decât o dată pe an. (...)

Nu mai putem să suportăm creşteri peste noapte în condiţiile în care noi ne-am făcut nişte planuri, am vrut să facem nişte investiţii, am vrut să realizăm ceva, luăm banii de acolo ca să mărim salariile, ori chestiunea aceasta este foarte importantă", a declarat Cristea.

De la 1 ianuarie 2025, salariul minim va fi 4.050 de lei, iar scutirea de taxe pe cei 300 de lei din salariul minim va fi menţinută, a anunţat premierul Marcel Ciolacu la finalul reuniunii Comitetul Naţional Tripartit, desfăşurată, miercuri, la Palatul Victoria.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇