Două instrumente ale PSD în favoarea lui Ciolacu

Două instrumente ale PSD în favoarea lui Ciolacu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Diana Șoșoacă are notorietatea cea mai mare, iar George Simion are șanse să intre în turul al doilea al prezidențialelor, potrivit datelor sociologice de moment.

După eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Palatul Cotroceni, în toate cercetările sociologice pentru locul al doilea se înghesuie la diferențe în marja de eroare Mircea Geoană, George Simion și Elena Lasconi.

Candidatul liberalilor cade sub 10% și în mod neașteptat crește fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.

Un sondaj comandat de USR (Verifield, 7-9 octombrie 2024) arată că pe primul loc rămâne Marcel Ciolacu – 23,4%, urmat de George Simion – 19,8%, Mircea Geoană – 17,2%, Elena Lasconi – 17,1, Cristian Diaconescu – 7,6%, Nicolae Ciucă – 6,2%, Kelemen Hunor – 3,8%.

Scoaterea Dianei Șoșoacă din competiție cu ajutorul judecătorilor Curții Constituționale trimiși acolo de PSD are efecte imediate împotriva fostului număr 2 al NATO.

ADVERTISING

Strategii lui Marcel Ciolacu știu că Mircea Geoană este cel mai periculos adversar pentru liderul PSD, de aceea au făcut tot ce-au putut să-l faulteze, inclusiv cu ajutorul arbitrilor: în primul rând, au înlăturat-o pe Șoșoacă în speranța că majoritatea votanților ei se vor duce la Simion și, în al doilea rând, l-au adus în cursă pe Cristian Diaconescu, devenit în anii din urmă comentator de politică externă după o carieră politică eșuată odată cu propunerea lui de a uni PMP cu AUR.

Diaconescu vine din pepiniera PSD și a fost ministrul Justiției în guvernul lui Adrian Năstase, la fel cum Mircea Geoană a avut portofoliul Externelor în același cabinet social-democrat.

Amândoi au fost diplomați de carieră, dar Geoană, mai perseverent, a făcut poate alegeri mai bune sau pur și simplu a avut mai mult noroc, așa că a ajuns foarte sus.

Cine l-a convins pe Diaconescu să candideze s-a bazat pe această rivalitate, care îl va costa pe Mircea Geoană procentele de care ar putea avea nevoie să intre în turul al doilea.

Probabil că Geoană nu l-ar fi putut convinge pe Diaconescu să vină în echipa lui, dar o astfel de configurație i-ar fi avantajat pe amândoi. 

Cele două arme secrete ale PSD, aducerea lui Mircea Geoană și eliminarea Dianei Șoșoacă, nu-i garantează liderului PSD un tur doi cu George Simion.

PSD crede că poate reface finala Corneliu Vadim Tudor - Ion Iliescu din anul 2000. Atunci, potrivit declarațiilor neasumate dar făcute ulterior de oamenii lui Iliescu, partidul i-a adus voturi lui Vadim în așa fel încât să nu riște intrarea în al doilea tur. Va folosi PSD voturile partidului în favoarea lui Simion, după modelul din 2000?

Diferența față de anul 2000 e, totuși, semnificativă, fiindcă atunci Ion Iliescu tracta partidul, avea un scor mai mare și o autoritate pe măsură.

Votanților PSD nu le vine să creadă că trebuie să-l voteze pe Ciolacu, după ce mai înainte au avut lideri de calibrul lui Iliescu și Năstase, care dincolo de glisările lor riscante, erau niște politicieni cu școală.

Aceste comparații îl dezavantajează pe Ciolacu, fiindcă nu se poate baza întru totul pe electoratul PSD, mai ales că pe o parte dintre votanții săi prezumtivi i-a pierdut odată cu recalcularea pensiilor.

Lupta pentru turul al doilea se dă între Simion, Lasconi și Geoană.

Contează mai departe cine face mai multe gafe și în ce parte merg nehotărâții, care potrivit unei cercetări recente (Sociopol 7-9 octombrie 2024) reprezintă 53% din electorat.

E posibil să existe o spirală a tăcerii în ceea ce-l privește pe liderul radical George Simion, dar în același timp o mare parte a electoratului cu reflexe democratice e în expectativă din cauza nivelului scăzut al candidaților.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇