Cheia corectă pentru a analiza înlăturarea Dianei Șoșoacă de către CCR din cursa prezidențială este depersonalizarea speței, tocmai pentru că protagonista este un personaj atât de polarizant. Întrebarea nu este, așadar, dacă e bine că Diana Șoșoacă nu poate candida.
Întrebarea este dacă e bine ca CCR, practic o majoritate de 5 oameni numiți politic, poate decide cine poate și cine nu poate candida nu pe criterii procedurale, de legalitate, a candidaturii, nu pe baza condițiilor cerute candidatului de art.37 din Constituție, ci pe baza unei evaluări a declarațiilor candidatului.
Răspunsul ferm negativ îl dă tot CCR, într-o decizie de pe vremea când Curtea nu devenise o armă politică nucleară în mâinile politicienilor. Decizia nr. 9/1992:
„Potrivit prevederilor art. 35 coraborat cu art. 34 din Constituție singura nedemnitate morală ce constituie un impediment pentru o persoană de a candida este pierderea drepturilor electorale ca urmare a unei hotărîri de condamnare.
Curtea (...) verifică dacă Biroul Electoral Central prin soluția adoptată a ținut seama de prevederile art. 9,10 şi 11 din Legea nr. 69/1992, fără a cerceta vreunul din motivele de nedemnitate pe care contestatorul le invocă.
Asupra meritelor sau necorespunderii candidatului care şi-a depus şi căruia i s-a înregistrat candidatura, se pronunţă cetățenii, în ziua alegerilor, prin exercitarea dreptului lor de vot.”
Legea 69/92 s-a schimbat, desigur, însă principiul constituțional e același, iar CCR a trecut peste el în premieră, cu o majoritate la limită, de 5 judecători.
Consiliul înțelepților triază candidaturile în funcție de opiniile candidaților în Iran. Într-o democrație candidează oricine îndeplinește condițiile legale și electoratul decide adecvarea lui la funcție.
Electoratul poate greși? Da, o face adesea. Dar orice altă metodă de a alege nu e democrație, iar democrația este, cum spunea Churchill, „cea mai rea formă de guvernământ cu excepția tuturor formelor încercate de-a lungul timpului”.
Precedentul astfel creat este de o periculozitate extremă. Astăzi poate să ne placă eliminarea Dianei Șoșoacă, dar mâine fix același tip de decizie poate fi aplicat oricui pe orice criterii de opinie. Și dacă acum nu ne opunem, vom mai putea riposta? Se numește unica măsură, a cărei importanță poate până la urma o vom înțelege.
Reacția largă de revoltă din societate, solidară nu cu Șoșoacă, ci cu democrația, este un test de maturitate trecut. Deși remarc destul de multă ipocrizie. Nu înțeleg cum pot fi atât de revoltați politicieni care nu demult cereau scoaterea în afara legii a AUR sau PSD.
Decizia CCR a fost comandată politic?
Aș putea să acord PSD prezumția de nevinovăție, chiar dacă pe un calcul politic simplist este avantajat de eliminarea Dianei Șoșoacă, dar un fruntaș al partidului, dl Dan Nica, vestea cu zâmbet șugubăț pe buze încă de miercuri seară retragerea Dianei Șoșoacă, „una dintre mișcările foarte interesante din aceste zile”.
Cum s-o face că toți judecătorii propuși de PSD au „retras-o” pe dna Șoșoacă, conform predicției dlui Nica?
De ce ar fi PSD interesat de eliminarea Dianei Șoșoacă? Pentru că, după modelul lui Klaus Iohannis în 2019, Marcel Ciolacu are tot interesul să-și aleagă cel mai accesibil contracandidat în turul al doilea.
Ideal ar fi fost, dincolo de butaforia confruntării PSD-PNL, ca acesta să fie Nicolae Ciucă, pentru o calmă împărțire a puterii, propusă deja de dl Ciolacu cu premier cu tot.
Dar dl Ciucă nu decolează electoral și atunci e nevoie de planul B, adică revenirea la pericolul extremist sub semnul căruia a stat, nu-i așa?, 9 iunie. Cu George Simion ar fi o reeditare a finalei anului 2000 și o victorie facilă pentru Marcel Ciolacu. Dar Simion nu poate ajunge în turul al doilea decât dacă recuperează procentele Dianei Șoșoacă.
Efectul de bumerang
Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Iar posibilul plan se întoarce împotriva PSD precum bumerangul.
Deși așteptarea era ca lumea să salute asanarea campaniei prin eliminarea imundei, desigur, Diana Șoșoacă, iată că opinia publică a reacționat, în bună măsură, principial corect și PSD a devenit suspect de tentativă de fraudare a alegerilor prin măsluirea listei electorale.
Și de aici exact efectul de care PSD s-a ferit ca de Belzebut pentru că a fost mereu cauza pentru care a pierdut alegerile prezidențiale: enervarea electoratului, care să vină să dea cu stampila de nervi împotriva partidului care vrea toată puterea prin șmecherii și combinații.
Nici pe partea potențării electorale a lui George Simion lucrurile nu sunt așa de simple.
Diana Șoșoacă nu a candidat ca să câștige alegerile. Știe că nu poate, este cu mult mai rațională și pragmatică decât pare. A candidat din motivul pentru care au intrat în cursă și alți candidați fără șanse, dar cu partide mici în spate: să le potențeze, ca locomotive, la parlamentare.
Candidatura de potențare a partidului are ca obiectiv să facă scandal cât mai mult. Decizia CCR e mană cerească. O victimizează pe Diana Șoșoacă, îi radicalizează electoratul și îi sporește masiv șansele la parlamentare.
Este exclus să îndemne la votarea lui George Simion. De ce ar face-o, când după o săptămână sunt parlamentarele? I-ar ceda și voturile acelea, implicit. Vedem că dna Șoșoacă s-a poziționat deja: „Niciodată să nu votați cu Simion, trădătorul neamului românesc, cel mai mare trădător al neamului. Niciodată!”.
Teoretic există posibilitatea ca și lista electorală a partidului SOS să fie respinsă, dar e nevoie de decizia instanței, nu e de competența CCR. Iar scandalul ar deveni atât de mare, încât nu știu dacă PSD își permite asemenea enervare cu asemenea costuri politice.
Asta nu înseamnă că ceilalți candidați nu vor declanșa bătălia pe electoratul dnei Șoșoacă. Și la el ajungi cu un anumit tip de limbaj și anumite idei. În loc să fie carantinate, coagulate într-o candidatură, ele se vor răspândi în tot discursul electoral, oricum cu foarte puțină substanță.
Deci din orice perspectivă, decizia CCR provoacă anomalii constituționale incompatibile cu democrația și pierderi politice mai mari decât eventualele beneficii.