Cristi Chivu și-a decis viitorul, la patru luni după ce s-a despărțit de Inter

Cristi Chivu și-a decis viitorul, la patru luni după ce s-a despărțit de Inter

Cristi Chivu nu mai antrenează de ceva timp după ce s-a despărțit în vară de formația Inter Primavera, mai exact echipa Under 19 a marii formații italiene.

Românul a pregătit formația de tineret a lui Inter timp de trei sezoane, însă a decis să pună stop acestei perioade, dorind să devină principal la o echipă de seniori. Liber de contract deci de circa 4 luni, Chivu, fost căpitan la Inter, Ajax sau Roma, a declarat într-un interviu pentru presa italiană că nu se grăbește deloc și va aștepta să fie ofertat de un club care îi oferă un proiect pe placul său.

ADVERTISING

”Dacă aș vrea să devin antrenor la Inter sau AS Roma? Niciodată să nu spui niciodată. Dar eu trebuie să parcurg drumul meu. Mă simt pregătit, dar trebuie să încep de jos! Aştept un telefon din partea unui director sportiv care să îmi propună un proiect bun şi care să aibă încredere în mine!”, a declarat Cristi Chivu, conform Gazzetta dello Sport.

Înainte de numirea lui Mircea Lucescu pe banca naționalei României, s-a discutat despre un interes al celor de la FRF pentru numirea lui Cristi Chivu în postura de selecționer. De asemenea, s-a vorbit și despre un posibil interes al lui Dan Șucu pentru fostul fundaș al României, Șucu fiind patronul celor de la Rapid.

ADVERTISING

Chivu este deținător al trofeului Champions League, în 2010, cu Inter, antrenat pe atunci de marele Jose Mourinho. Este ultimul român care a câștigat ca jucător cel mai important trofeu continental.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!