Angajatori de TOP Timișoara, cel mai mare eveniment de carieră din Banat, revine în această toamnă, pe 18-19 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. Ediția cu numărul 20 va reuni peste 1.500 de joburi, 40 de organizații și 3.000 de participanți. Pe lângă oportunitățile profesionale și ocazia de a se conecta cu potențialii angajatori, participanții vor avea șansa să participe la prima Academie de Carieră din țară. În plus, noutatea ediției din această toamnă constă în cele 6 servicii de consiliere în carieră.
Timp de 2 zile, pe 18-19 octombrie, cei care sunt în căutarea unui loc de muncă pot discuta cu peste 40 de angajatori din domenii variate de activitate. Inginerie, IT&C, servicii financiar-bancare, FMCG, retail, BPO, automotive și logistică sunt câteva dintre cele mai bine reprezentate în cadrul târgului de carieră Angajatori de TOP Timișoara. Printre organizațiile care au confirmat prezența se numără:IKEA Timișoara, Valeo, The Access Group, Allianz Services, Continental Automotive Timișoara, MHP – A Porsche Company, Flex, MAHLE, Pilot Runway, DRÄXLMAIER Group, LPP Romania Fashion, Hamilton,Filtration Group, TE Connectivity Sensor Solutions, European Central Bank, DB Work, SLB Romania și multe altele.
O premieră a ediției din această toamnă Angajatori de TOP Timișoara constă în prezența a 5 instituții publice, organizații care au planuri importante de recrutare: Inspectoratul de Jandarmi Județean ”General Moise Groza” Timiș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat , AJOFM Timiș, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Centrul Militar Zonal Timiș.
Prezența în cadrul evenimentului de carieră Angajatori de TOP Timișoara este una din cele mai eficiente modalități prin care o companie își poate expune planurile de recrutare, iar organizațiile care se pregătesc să extindă echipele vor fi prezente cu peste 1.500 de oportunități de carieră. Despre joburi middle, senior level și poziții de management, precum și despre oportunități de carieră în cadrul programelor de internship sau locurile de muncă entry-level vor oferi mai multe informații cei peste 100 de specialiști în recrutare. Câteva dintre pozițiile deschise la Angajatori de TOP Timișoara sunt: Software Engineer, Senior Release Manager, Sales Engineer, Senior Test Automation Engineer, Accountant Specialist, Senior SAP Consultant, System Test Manager, Engagement & Communication Advisor People Devision, Learning Experience Designer, Inspector Asigurari, HR Business Partner, Production Internship – Tires, etc.
“Prin Angajatori de TOP ne propunem să creem contextul potrivit pentru interacțiunea dintre angajatori și candidați. Însă, dincolo de obiectivul principal al evenimentului, pentru echipa noastră, fiecare ediție este o preocupare de a identifica elementele de noutate și inovare a celui mai mare și longeviv eveniment de carieră din Banat. Angajatori de TOP este Mai mult decât un târg de joburi – este un eveniment complet de carieră care oferă cea mai variată gamă de resurse pentru dezvoltarea profesională prin accesul gratuit la Academia de carieră, workshopuri și cele 6 noi servicii de consiliere profesională gândite special pentru a răspunde nevoilor candidaților.” – Mădălina Vătafu, Project Manager Angajatori de TOP Timișoara
Noutatea ediției cu numărul 20 Angajatori de TOP Timișoara constă în 6 servicii de consiliere în carieră, unde vor fi prezenți profesioniști din Resurse Umane.Candidații pot descoperi care sunt strategiile pe care le pot adopta pentru a parcurge cu succes provocările profesionale, indiferent de etapa în care se află.
- Carieră în IT: Pentru cei care vor să înceapă o carieră în domeniul IT sau au deja experiență și își doresc mai mult.
- Mamici: din nou la Job: Perioada de tranziție poate fi una plină de satisfacții profesionale, dar și dificilă deoarece noile mămici trebuie să învețe cum să echilibreze responsabilitatea de la job cu cea de acasă.
- Reconversia profesională: Care este setul de skill-uri & calificări suplimentare sau complet noi pentru cei care vor să schimbe domeniului de activitate? Ce provocări pot aparea?
- Negocierea salarială: Care sunt cele mai bune strategii care pot fi aplicate în timpul negocierii salariale?
- CV Scoring: Participanții vor afla de la un specialist HR ce notă primește CV-ul și ce pași pot urma pentru a-l îmbunătăți.
- Kickstart your career: trainee, internship & entry level jobs. Alegerile făcute după terminarea studiilor pot dicta întreg parcursul profesional, așa că, e important ca deciziile să aibă la bază un plan de dezvoltare clar conturat.
Angajatori de TOP Timișoara cuprinde și Academia de Carieră, ce oferă o agendă extinsă de keynote-uri utile pentru evoluția profesională. În cadrul workshopurilor susţinute de specialişti în HR, participanții vor descoperi cum pot folosi eficient social media pentru oportunități de carieră, cum să își creeze un profil pe Linkedin care atrage atenția, cum pot folosi experiența din voluntariat pentru a obține jobul dorit și multe alte tematici de interes pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă.
Participarea la Angajatori de TOP Timișoara este gratuită în baza CV-ului Barcode. Mai multe detalii pe Hipo.ro