Statele Unite vor să își mărească prezența militară în România

Statele Unite vor să își mărească prezența militară în România

Statele Unite vor să își mărească prezența militară în România, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, după ce a avut o întâlnire, la Washington, cu omologul său american, Mike Pompeo.

„România salută planurile SUA de a-și spori prezența militară în România”, a scris luni seara Bogdan Aurescu, pe Twitter.

Totodată, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul de Externe, Aurescu a salutat eforturile comune de întărire a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO.

ADVERTISING

”În ceea ce priveşte cooperarea în domeniul militar, ministrul român a salutat eforturile comune de întărire a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO şi a subliniat necesitatea consolidării în continuare a coeziunii acestuia, cu eliminarea disparităţilor de abordare între Nordul şi Sudul Flancului, cu accent pe regiunea Mării Negre, ca regiune de importanţă strategică pentru securitatea transatlantică.

A reiterat angajamentul României de a continua investiţiile strategice în apărare şi respectarea angajamentelor la nivel aliat în ceea ce priveşte alocarea de resurse în mod echitabil (burden-sharing)”, se arată în comunicat.

ADVERTISING

Discuții despre vize

Aurescu și Pompeo au discutat și despre Programul Visa Waiver, stabilind continuarea cooperării şi coordonării suplimentare pe acest subiect.

”În ceea ce priveşte perspectiva României de accedere în Programul Visa Waiver, ministrul Aurescu a subliniat, în cadrul întrevederii, importanţa facilitării contactelor directe dintre cetăţeni şi comunităţile de afaceri, în special prin accederea României în acest program.

Astfel, ministrul Afacerilor Externe a agreat împreună cu omologul american continuarea cooperării şi coordonării suplimentare pe acest subiect, în scopul de a duce acest obiectiv comun la îndeplinire, inclusiv prin crearea unui grup de lucru bilateral dedicat”, se arată în comunicatul MAE.

ADVERTISING

„Am subliniat interesul major al României de a fi inclusă în programul Visa Waiver, ținând cont de importanța întăririi legăturilor personale între oameni, dar și în domeniul afacerilor. Am căzut de acord să continuăm cooperarea și coordonarea viitoare pe acest subiect de interes comun, în beneficiul direct al cetățenilor noștri”, a scris și Bogdan Aurescu pe Twitter.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇