Copiii au nevoie de o vorbă bună, o încurajare, de o îndrumare ca să ajungă ”mari” și responsabili, au nevoie de modele și de implicare. Dacă părinții reușesc să facă asta de obicei, copiii din centrele de plasament sunt lipsiți tocmai de esența relației cu adultul care ar trebui să fie stâlpul de încredere în viața lor.
Voluntarii Ajungem Mari chiar asta oferă: căldura, siguranța și chiar experiențele educaționale care le lipsesc acestor copii. Primesc în schimb lecții neprețuite de viață, recunoștință exprimată în cel mai pur mod și norocul de a fi sprijinit de o echipă întreagă de voluntari și coordonatori atunci când lucrurile nu sunt tocmai ușoare.
Iar echipa se mărește în fiecare an, printr-o campanie de recrutare. Anul acesta lista rămâne deschisă până pe 30 septembrie pentru cei care simt că au multe de oferit.
„Pentru copii, voluntarii Ajungem Mari reprezintă acel echilibru între zbuciumul lor interior și solicitările venite din partea lumii exterioare”, spune Adriana Costin, voluntar Ajungem MARI, pentru spotmedia.ro.
Spune-ne câte ceva despre tine și cu ce te ocupi atunci când nu ești voluntar Ajungem Mari.
Sunt Adriana, am 33 de ani, prima jumătate de viață mi-am petrecut-o la Dorohoi, următoarea jumătate la Iași, unde locuiesc în prezent. Când nu sunt voluntară Ajungem Mari, lucrez ca profesoară de engleză, organizez drumeții, tabere și experiențe în natură pentru adolescenți și tineri din diverse medii sociale.
Îmi place să observ și să înțeleg mai bine ființele, plantele, animalele și tot ce conține universul înconjurător cu care interacționez. Pentru asta, citesc literatură specializată pe diferite subiecte de interes, grădinăresc, călătoresc și explorez trasee pe bicicletă în afara orașului.
Care a fost primul contact pe care l-ai avut cu viața copiilor instituționalizați și ce te-a determinat să te dedici acestei cauze?
Țin minte că era iarna anului 2016 când am intrat pentru prima dată într-un centru de plasament. Programul Ajungem Mari era atunci la început în Iași, eu abia terminam un program de masterat și căutam să descopăr și alte realități, pe șleau zis, să ies din bula în care eram.
Am văzut la acea vreme un anunț pe o rețea de socializare și mi-am amintit de 2 vecini din copilărie despre care știam că erau de la casa de copii, iar în anumite perioade munceau și locuiau la o casă de pe strada unde noi, ceilalți copii, ne jucam zi de zi în lunile de vară.
Ne înțelegeam bine cu ei, ne jucam împreună, erau respectuoși și calmi, mă uimea când ne ofereau din puținul lor și nu avusesem niciodată curaj să-i întrebăm despre trecutul lor.
Sunt 8 ani de când, alături de Ajungem Mari, te dedici acestor copii. Cum au fost acești ani pentru tine și pentru ei, deopotrivă?
La nivel individual, acești ani au fost încărcați de semnificație, comunitate și scop. Mi-am direcționat atenția și energia preponderent spre autoeducare și transmiterea cunoașterii și experiențelor acumulate către copii și colegii voluntari cu care am lucrat în tot acest timp.
Pentru copii, voluntarii Ajungem Mari reprezintă acel echilibru între zbuciumul lor interior și solicitările venite din partea lumii exterioare. Voluntarii ascultă și înțeleg dificultățile prin care copiii trec, iar aceștia realizează că nu sunt singuri, își dezvăluie fricile, îndoielile, aspirațiile și dorințele pe care rareori au cu cine să le împărtășească.
Cum arată o zi din viața unui voluntar Ajungem Mari?
O zi din viața unui voluntar începe cu emoție și cu inima deschisă. Nu-și face așteptări, ci doar un plan de rezervă în caz că activitatea de bază aleasă nu s-ar putea realiza în acea zi, din varii motive. Voluntarul poate alege dintr-o gamă largă de activități ținând cont de pasiunile și priceperile lui: oferă ajutor la teme, pregătește copilul pentru Evaluare națională sau Bacalaureat, susține ateliere de viață independentă sau cursuri create de specialiști ai asociației, organizează vizite la muzee, parcuri tematice, vizionări de film la cinema, spectacole de teatru, planifică excursii de o zi sau vizite de orientare profesională, însoțește copilul la terapie sau cursuri vocaționale, devine un bun prieten și mentor prin naturalețea conversațiilor sincere.
Ce înseamnă să te implici într-o astfel de cauză? Cât de mare este apăsarea, responsabilitatea, pe care o resimți ca voluntar și cât de mare este mulțumirea, pe de altă parte?
Când alegi să te implici într-o astfel de cauză, înțelegi că e important să relaționezi cu răbdare, bunăvoință și imaginație în momentele mai puțin edificatoare ale celor din jur.
Uneori apăsarea e mare, iar lecțiile de viață primite pot fi grele, însă e necesar să ne alocăm timp pentru a realiza ce anume este în controlul nostru și ce nu depinde deloc de noi, cum ne putem aduce contribuția într-un mod valoros, fără a renunța.
Să nu ezităm să ne exprimăm supărarea sau neputința cu încredere și vulnerabilitate pentru a primi susținere de la ceilalți colegi voluntari sau coordonatori.
Pe de altă parte, satisfacția e de nemăsurat când primești un mesaj și ți se transmite: Mulțumesc că m-ați îndrumat și am aflat ceea ce-mi place să fac cu adevărat!
Sau când un tânăr ia Bac-ul, intră la facultate, ia permisul de conducere, reușește să obțină diploma de calificare în domeniul lui preferat, când te îmbrățișează strâns și îți mulțumește pentru plimbarea de azi sau când îți vede insigna de pe rucsac și exclamă: Tu chiar susții educația copiilor din centre de plasament!
Care este povestea care a rămas cel mai aproape de sufletul tău, de-a lungul anilor? Îți amintești vreun caz în care ai văzut o schimbare clară de traiectorie în viață?
Oh, da, în mod cert sunt multe cazuri pe care le dau mereu exemplu și nu mă pot rezuma la unul singur.
T. este independent, are loc de muncă și urmează cursurile facultății de asistență socială, în ciuda dizabilității sale locomotorii.
Pe A. viața l-a purtat tocmai până în abatoarele de peste granițe imediat la ieșirea din sistem, dar de câțiva ani a revenit în Iași, unde a obținut calificare în meseria de bucătar și își exercită cu pasiune abilitățile într-o bucătărie renumită din oraș.
F., adolescenta sensibilă, stingheră și retrasă, acceptă acum provocările vieții cu zâmbetul pe buze, a finalizat un curs de fotografie, o postliceală pe domeniul medical, își exprimă cu încredere emoțiile și nevoile, iar de curând m-a anunțat că a reușit să fie admisă la facultatea de balneo-fiziokinetoterapie și recuperare din cadrul UMF Iași.
În august ați început o nouă campanie de recrutare pentru voluntari. Care sunt provocările pe care le întâmpinați?
Cred că prima provocare e să-i faci pe oameni să realizeze că fiecare are ceva bun de oferit în educația copiilor, dacă înțeleg că toate reușitele depind de cât de onestă și de durată este acea relație copil-voluntar. Să nu mai pună atât de multă presiune pe ei înșiși când iau decizia înscrierii în programul Ajungem Mari și să fie convinși că vor primi constant îndrumare.
Cum s-au schimbat lucrurile în ultimii ani? Vedeți o deschidere mai mare către voluntariat sau, din contră, tinerii nu mai sunt atât de deschiși? De ce?
Văd o deschidere mai mare către voluntariat la segmentul de vârstă 30-50 ani, ceea ce nu poate fi decât îmbucurător și dătător de speranță când ne gândim că persoane cu experiență de viață și mai multă răbdare sau asumare se alătură cauzei noastre.
Ce sfaturi ai avea pentru un tânăr care ar vrea să intre în lumea voluntariatului cu ocazia acestei recrutări?
- Nu mai amâna momentul pentru că recrutarea de noi voluntari are loc doar o dată pe an.
- Fii conștient/-ă că această experiență reprezintă un schimb constant de energii, de învățare și de ajustare la unicitatea fiecărui copil sau voluntar cu care vei interacționa.
Ai răbdare și nu fi rigid în cuantificarea eficienței ajutorului pe care îl oferi. Unele revelații apar de nicăieri sau sunt evidente mult mai târziu.