Ziua 946 Sunet de explozie la Kiev, dar nu era decât Pumnalul. Americanii trimit Joint Standoff Weapon. FSB a prins teroriști de 15 ani

<span style="color:#990000;">Ziua 946</span> Sunet de explozie la Kiev, dar nu era decât Pumnalul. Americanii trimit Joint Standoff Weapon. FSB a prins teroriști de 15 ani

Ziua 946 de război a debutat cu veşti despre un nou atac al rușilor asupra Kievului. Alarma de raid aerian în capitala Ucrainei a sunat timp de 5 ore. S-au auzit zgomote ce păreau explozii, în mai multe cartiere ale orașului. Însă nu era un atac, ci doar sunetul făcut de rachetele Kinjal (Pumnal) care rup bariera sunetului, în timp ce zboară deasupra Kievului.

Cel puțin două rachete au fost lansate, dar administrația militară a precizat că Kievul nu a fost ținta atacului, iar sistemele de apărare aeriană nu au fost activate.

În schimb, orașul Zaporojie fost atacat de ruși. Șapte persoane, inclusiv un copil, au fost rănite. De asemenea, o femeie a fost ucisă într-un atac cu rachete asupra orașului Odesa.

Mai mulți bloggeri ruși spun că forțele armate ruse au bombardat uzina ucraineană Motor Sich, care produce motoare pentru avioane militare și drone și repară echipamente deteriorate.

ADVERTISING

Pe front, Brigada 72 Mecanizată a Ucrainei a negat informațiile conform cărora se retrage din orașul asediat Vuhledar din regiunea Donețk. Brigada a prezentat un clip ca dovadă că nu a plecat din Vuhledar.

Deşi Joe Biden nu va ridica oficial limitările de utilizare a rachetelor cu rază lungă de acțiune, sunt şi vești bune pentru Ucraina venite din SUA. Preşedintele american a anunţat că va acorda Ucrainei încă un pachet de ajutor militar, în valoare de 8 miliarde de dolari, care include prima livrare a unei bombe teleghidate precis, cu planare - Joint Standoff Weapon.

Cu o rază de acţiune de până la 130 de km, arma acţionată de la o distanţă sigură conferă Ucrainei un plus în materie de mijloace de lovire a forţelor ruse. Bomba poate fi lansată din avion.

În schimb, Donald Trump l-a criticat dur pe Volodimir Zelenski, acuzându-l pe preşedintele ucrainean că "refuză să facă o înţelegere" cu Rusia.

ADVERTISING

În Rusia, FSB a arestat 6 sabotori acuzaţi de terorism şi înaltă trădare. Trei sunt minori, unul având doar 15 ani, dar riscă acum închisoare pe viaţă.

Situația pe front

  • Kievul nu a fost atacat - Rusia părea să fi lansat noaptea trecută un atac cu drone asupra Kievului. Explozii au fost raportate, aproape imediat după ce a sunat alerta de raid aerian în oraș, dar autoritățile au negat ulterior că Rusia ar fi atacat capitala. Forțele aeriene ucrainene au precizat că alerta a fost declanșată de lansarea unui avion Mig-31K, purtător de rachete balistice Kinjal (pumnal), pe care Rusia le folosește pentru a ataca Ucraina. Cel puțin două rachete au fost lansate, dar administrația militară a precizat că Kievul nu a fost ținta atacului, iar sistemele de apărare aeriană nu au fost activate. Serhii Popko, șeful administrației militare a orașului Kiev, a spus că zgomotul de explozie ar fi putut fi cauzat de racheta Kinjal care „rupe bariera sunetului în timp ce zboară deasupra Kievului” sau „un alt fenomen fizic”. Peste noapte, 15 drone au fost observate în apropiere de Kiev, 10 dintre ele doborâte de apărarea antiaeriană, scrie Kiev Independent
  • Atac și în Zaporojie - Șapte persoane, inclusiv un copil, au fost rănite într-un atac rusesc asupra orașului Zaporojie. Ivan Fedorov, șeful Administrației militare a regiunii, a declarat că patru femei, doi bărbați și un băiat de 14 ani au fost răniți. Rușii au lovit o zonă rezidențială și incinta unei unități industriale. Mai multe case și blocurile au fost avariate.
  • Femeie ucisă în Odesa - Forțele ruse au lansat 78 de drone de atac și șase rachete deasupra diferitelor regiuni din țară. Apărarea aeriană ar fi distrus 66 de drone și patru rachete. O femeie a fost ucisă într-un atac cu rachete asupra orașului Odesa.
  • Uzină bombardată - Forțele armate ruse au bombardat uzina ucraineană Motor Sich, care produce motoare pentru avioane militare și drone și repară echipamente deteriorate, afirmă bloggeri ruși și canale de Telegram. Aceste surse susțin că cel puțin o rachetă de croazieră Iskander-K a lovit instalația, în 23 septembrie. Motor Sich este situată în Zaporoje, scrie Bulgarian Military.
  • Ucrainenii nu s-au retras din Vuhledar - Brigada 72 Mecanizată a Ucrainei a negat informațiile conform cărora se retrage din orașul asediat Vuhledar din regiunea Donețk. Brigada a prezentat un videoclip spunând că a fost filmat, joi, în Vuhledar. „Vrem să risipim toate îndoielile și să anunțăm să Brigada 72 nu s-a retras de la Vuhledar”, a spus un soldat ucrainean. „În ciuda atacurilor grele și a circumstanțelor dificile, suntem încă acolo”.

Ce se mai întâmplă în Rusia

  • Nou mandat pentru șefa Senatului - Preşedintele Consiliului Federaţiei Rusiei (Senatul rus - n.red.), Valentina Matvienko, ajunsă la 75 de ani, a fost realeasă pentru un nou mandat de cinci ani la conducerea camerei superioare a legislativului rus. Matvienko a primit sprijinul unanim al celor 155 de senatori prezenţi, în timpul unui vot desfăşurat cu prilejul primei sesiuni de toamnă a Consiliului Federaţiei. Ea a fost singura candidată la acest post.
  • Terorişti de 15 ani - Serviciile ruse de securitate FSB au arestat şase persoane, pe care le acuză de incendierea unor structuri feroviare şi de comunicaţii. Suspecţii sunt acuzaţi de ”terorism” şi ”înaltă trădare” şi riscă până la închisoare pe viaţă. Trei dintre ei sunt minori - unul născut în 2007, iar altul în 2009. Potrivit FSB, suspecţii au fost ”recrutaţi de către serviciile secrete ucrainene” cu 100-150 de euro.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Nou ajutor american - Preşedintele american Joe Biden a anunţat, joi, că Statele Unite vor acorda Ucrainei încă un pachet de ajutoare militare, în valoare de 8 miliarde de dolari. Cea mai mare parte a sumei - 5,5 miliarde de dolari - va fi alocată înainte de închiderea de lunea viitoare a anului fiscal din SUA, când expiră autoritatea de finanţare. Alte 2,4 miliarde sunt prevăzute în Iniţiativa de Asistenţă pentru Securitatea Ucrainei, care permite guvernului de la Washington să achiziţioneze armament pentru Ucraina, în loc de a-l retrage din stocurile existente ale Statelor Unite. Ajutorul include prima livrare a unei bombe teleghidate precis, cu planare, numită Joint Standoff Weapon. Cu o rază de acţiune de până la 130 de km, arma acţionată de la o distanţă sigură conferă Ucrainei un plus în materie de mijloace de lovire a forţelor ruse. Bomba poate fi lansată din avioane de vânătoare.
  • Trump îl critică pe Zelenski - Donald Trump l-a criticat dur pe Volodimir Zelenski, acuzându-l pe preşedintele ucrainean că "refuză să facă o înţelegere" cu Rusia. "Continuăm să dăm miliarde de dolari unui om care refuză să facă o înţelegere, Zelenski", a denunţat candidatul republican la preşedinţia SUA în cadrul unui miting de campanie. "De fiecare dată când a venit în ţara noastră, a plecat cu 60 de miliarde de dolari, cred că este cel mai bun vânzător de pe planetă", a glumit fostul preşedinte în Carolina de Nord.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇